S-a întâmplat în vara anului 1992, când mi-am depus atestatul de absolvire al clasei a IX-a  la concursul de admitere la Colegiul Național de Comerț. Țin minte și acum stresul legat de deplasarea la mai mult de 100 de km de casă. Chișinăul era atunci pentru mine un fel de sfârșit al geografiei. Mi se părea imens și foarte poluat. 

Eu m-am născut stângaci. Din clasa întâi, profesoara (se considera a doua "mama") mă plesnea cu rigla peste mână și îmi spunea: "nu e frumos să scrii cu stânga, scrie cu dreapta", "așa nu se face", "așa nu este normal", "scrie și tu normal… ca toți copiii...". 

Primăvara e anotimpul concursurilor de miss. Cine dacă nu studentele sunt cele mai ”bune, bune rău” pentru a încerca acest statut. În fond nu am nimic împotriva concursurilor de acest gen. Sunt utile fetelor, organizatorilor, dar și sponsorilor din mai multe considerente. 

Episodul 18

Majoritate feminină, rectori fericiți în măsura poziției în ratingul neoficial dictat de numărul de burse per cap de student, un pic de lux și aere de vedetă la cel mai ”bătrân” și rezistent concurs de burse pentru studenții nostri. Și două perle în final.

Noi  facem parte din categoria celor, a căror pasiune începe în banca școlii. Priviri rușinoase, protecție reciprocă, apoi bilețele, cercuri comune, plimbat prin parc – este despre noi.

Am avut parte de dragoste la prima vedere. L-am cunoscut pe iubitul meu la biserica,  de hramul lăcașului sfânt. Dumnezeu ne-a sortit unul altuia, a vrut să fim împreună. De când l-am văzut prima oară,  știam că e sufletul meu pereche. (Cine a trăit asemenea momente știe cum e!) Când m-a sărutat prima oară, buzele lui m-au convins ca va fi mereu al meu. Când m-a îmbrățișat, am înțeles că este tot ce mi-am dorit. Lângă el mă simt protejată, unică, prețuită, respectată, răsfățată și apreciată. Din zi in zi îl iubesc tot mai mult și sunt sigură că vom fi împreună, pentru că dragostea adevărată e veșnică…

Suntem Natalia și Pavel, iar povestea noastră a început cu un an și jumătate în urmă, cu o invitație  la cafea. Atunci eram colegi de serviciu. Între timp, s-au găsit argumente pentru răspuns pozitiv la întrebarea:  "Dorești să fii prietena mea?". Răspuns, am oferit peste o lună, în direct la un post de radio. De atunci,  suntem împreună și suntem fericiți.

Povestea noastră de iubire\ Tresare iar în firea mea!\ Mă las adesea copleșită,\ Și simt ca sunt cea mai iubită!