studentie.md logo


 
  • Admiterea
  • Noutăți
  • Viața studențească
  • Studenți
    • Bal
  • Profi
  • Studii peste hotare
  • Editorial
  • Galerie Foto
de studentie.md

Diplome pentru studii la distanță. În curând în universitățile RM





Tinerii din Moldova ar putea să obțină diplomă de studii, de învăţământ superior, fără a păși pragul universităților. Va fi posibil graţie învățământului la distanță, care urmează a fi implementat şi în ţara noastră. Ministerul Educației a elaborat o concepție în acest sens, care a fost prezentată pentru dezbateri publice.


Potrivit documentului elaborat de Ministerul Educației, universitățile care vor organiza cursuri la distanță vor trebui să pună la dispoziția studenților materiale de studiu în format electronic. Cei care vor alege această formă de școlarizare vor fi coordonați de tutori. Verificarea cunoștințelor va putea fi făcută atât în cadrul instituțiilor de învățământ, cât și la distanță, notează Publika.

Totodată, evaluarea finală a studenților va fi efectuată în cadrul sesiunilor semestriale, desfășurate în prezența coordonatorului de disciplină și a tutorelui.

Costurile vor fi acoperite din taxele de studiu, resurse bugetare, fondul de șomaj, banii alocați de agenții economici sau din mijloace obținute din proiecte internaționale.

 


  • studenti
  • studentie
  • studii la distanta


înapoi

Нравится








Cele mai citite articole

    • Cum să dai lovitura de grație cu o ... (1206)
    • 24 de burse în Ungaria. Grăbiți apl... (311)
    • Patru universități au picat evaluar... (135)
    • Studii diplomatice (gratuite, dar f... (112)
    • Burse de studii în Estonia... (103)
    • Cinci burse de studii superioare în... (95)


    Cuvinte cheie

    • burse
    • studenti
    • chisinau
    • studii
    • scoala
    • moldova
    • bursa
    • licenta
    • ziua
    • elena


    Ghid

    • Universități
    • Colegii
    • Școli profesionale
    • Licee
    • Centre de instruire

    Noutăți

    • Studii și Admitere
    • Burse și Stagii
    • Carieră și Joburi
    • Externe

    Istorii de succes

    • Studenți
    • Monden
    • Profi
    • Nume

    Evenimente

    • Târguri & Expoziții
    • Bal
    • Miss & Mister
    • Concursuri

    Studenție

    • Editorial
    • Studii peste hotare
    • Viața studențească
    • Bancuri

    Copyright © 2012 - 2014. studentie.md. All Rights Reserved.

    Echipă | Publicitate | Contacte | Acasă