- De ce micuţa Zina, atât de complexată în copilărie, a ajuns să studieze jurnalismul, un domeniu atât de controversat?

- Întotdeauna mi-am dorit să am o profesie care cere multă creativitate. Mă imaginam lucrând în domeniul artelor, dar deoarece în 2008, anul în care am intrat la facultate, eram foarte mult influențată de părinții și prietenii care îmi ziceau că în acest domeniu, cel puțin în Moldova, nu câștigi nimic, am ales să fac un compromis. Jurnalismul a fost și rămâne un domeniu prestigios, serios și în același timp creativ. În pofida faptului că am absolvit cu un sentiment amar FJȘC (motivele nu vreau să le divulg), nu voi regreta și nu voi uita niciodată locul în care mi-am format personalitatea și unde am primit cunoștințele care au construit un fundament solid pentru ceea ce fac acum.

- Imediat după absolvire ai luat calea spre Bucureşti. Ce te-a determinat să faci asta?

- Am ajuns la București în urma unei decizii spontane de a face studiile la Școala de Televiziune și Film "Tudor Vornicu". După absolvirea FJȘC de la USM mă simțeam derutată și posibil încă nu eram pregătită pentru a păși în viaţă fără facultate. De aceea, simțeam nevoia de a studia și de a-mi aprofunda cunoștințele din domeniul imaginii, căci și la FJȘC am venit pentru a mă face FOTOjurnalist în primul rând. Anul pe care l-am petrecut la București mi-a dăruit noi experiențe, un studio foto personal, prieteni devotați și studii cu diplomă de operator și regizor de televiziune.

De la jurnalism m-am ales cu încă un vis: să fac filme

- Ai ales să studiezi operatorie, regie de emisie şi editare de imagine la Şcoala de TV şi Film "Tudor Vornicu". Te-ai convertit de la jurnalism la regie. De ce?

- Da și în același timp, nu. Chiar nu înțeleg de ce trebuie să separ jurnalismul de regie, fotografia de cinematografie, montajul de operatorie ș.a.m.d. Toate aceste lucruri sunt legate între ele și nu pot fi separate atâta timp cât fac parte dintr-un circuit. Mai mult decât atât, îmi place să le fac pe toate. Faptul că acum fac altceva decât jurnalism nu înseamnă că mi-a displăcut activitatea de reporter, ci că am nevoie să evoluez. Ceea ce am învățat la ȘTVF "Tudor Vornicu" a fost partea tehnică a jurnalismului de televiziune și cel mai mult mi-a plăcut să fiu regizor de emisie. Nimic nu se compară cu adrenalina din timpul unui jurnal de știri în direct pe care îl dirijezi. Așa am înțeles că vreau și mai mult. Da, sunt neânsetată. M-am ales cu încă un vis: să fac filme.

E un stereotip: băieţii în spatele camerei, fetele – în faţă

- Femeie-cameraman…o funcţie cam … bărbătească

- De acord. Nu există niciun motiv pentru care o femeie nu ar putea fi un bun cameraman. Priviți-o pe Tania Galiț de la ProTV. Oare nu se descurcă bine? Cel mai bine, zice lumea

- Şi fotografia ai exilat-o în domeniul pasiunii? Că ai și un studio. Ce gen de fotografie faci?

- Am avut un studio la București. Acum nu îmi pot permite acest lucru din cauza prețurilor exagerate pentru chirie. Să fiu sinceră, fotografiez foarte puțin în ultimul timp. În marea majoritate fac poze de making of de la filmările la care particip (când am și eu o pauză).

Studenţia la Şcoala Superioară de Studii Cinematografice e … altfel

- Povesteşte-ne cum ai ajuns în capitala Franţei?

- În lume există 3 țări care au cele mai bune școli de cinema: SUA (New York, Los Angeles), Franța (patria cinematografiei) și Rusia (pentru că a fondat prima școală de cinema din lume și pentru că utilizează metode exigente). Între aceste 3, eu am ales Franța din mai multe motive, unul dintre care a fost faptul că după 11 ani de studii aprofundate a limbii franceze în clasă bilingvă, am considerat corect să folosesc la maxim această limbă. Apoi, întotdeauna mi-am dorit să locuiesc la Paris.
Am intrat la ESEC (Școala Superioară de Studii Cinematografice) fără a face anul pregătitor, fără examene de admitere și fără cursurile intensive de pregătire pentru a accede în Ciclul I. Nu a fost ușor. Toate acestea le-am obținut datorită experienței mele anterioare din domeniul audiovizualului și fotografiei, pe care am demonstrat-o prin mulțimea de diplome, certificate și portofolii anexate la dosarul de admitere.

- Cum te-au primit cei de acolo?

- Francezii sunt foarte primitori, mai ales atunci când știi să le vorbești într-o franceză corectă și comprehensibilă. Unicul șoc pe care îl am aici se întâmplă de fiecare dată când mă uit la prețurile pentru închirierea sau vânzarea spațiului locativ. La Paris, prețul minim de închiriere al unei camere de 12 m2 este de 600 euro. Fiind studentă venită din Moldova, pot să-mi permit să stau doar "en colocation", adică să împart camera cu altcineva pentru a plăti mai puțin.

Dacă aș fi vrut să fiu doar mamă și soție, aș fi rămas în Moldova

- Există vreo posibilitate de a te întoarce în Republica Moldova, şi de a realiza producţii cinematografice aici, acasă?

- Mă voi întoarce la Chișinău când voi dori să-mi văd părinții și prietenii sănătoși și pentru a realiza proiecte interesante, dar nu şi să-mi trăiesc viața acolo. Vreau să fiu înțeleasă corect. Cinematografia din Moldova se află acum într-un stadiu embrionar, pe când în Franța eu am mai multe posibilități. Dacă aș fi vrut să fiu doar mamă și soție, poate aș fi rămas în Moldova. Eu vreau mult mai multe și atunci când voi lua premiul Palme d'Or, Cesar sau Oscar, voi spune cu voce tare că sunt din Moldova și aceste premii sunt pentru această țărișoară din Europa de Est.

- Ce proiecte îţi consumă timpul la etapa actuală?

- Acum mă dedic trup și suflet studiilor la ESEC. Însă ceea ce facem noi cu colegii nu seamănă cu ceea ce fac studenții de la USM, de exemplu. Noi filmăm scurtmetraje cu actori adevărați pe care îi alegem prin casting, căutăm și filmăm în locații pentru care cutreierăm comisariatele ca să obținem autorizații, privim rezultatele într-o sală de cinema amenajată în cadrul școlii... Mai pe scurt, suntem puși în condiții reale de lucru unde există penalizări serioase, ritm alert, dar și multă satisfacție. Lipsește doar covorul roșu :)

Toate fetele vor să fie actriţe. Şi chiar dacă spun “Nu”, să nu le credeţi!

- Fiind atât de carismatică, nu te-ai gândit să treci din spatele camerei în obiectiv, să te faci actriţă?

- Cred că oricare fată din lume, care a văzut cel puțin un film în viața ei, își dorește să fie actriță. Și chiar dacă spune “Nu!”, să nu o credeți. Şi eu m mi-am dorit. Am şi o mică experiență în domeniul actoriei și pot să spun că mă simt la fel de bine în cadru, cât și în fața camerei. Majoritatea cunoscuților mei din Moldova sunt convinși că îmi fac studiile anume în domeniul actoriei, pentru că nu le vine să creadă că o jurnalistă cu perspectiva de a fi prezentatoare a ales să stea în spatele camerei.

Îmi place să fotografiez, să filmez, să montez, să fiu filmată, să machiez, să interpretez scenarii… de aceea nu vreau să spun că vreau să fiu doar regizor, doar monteur sau doar actriță. Îmi place să le fac pe toate și eu cred că le voi reuși neapărat!

- Ce trebuie să facă un tânăr ca să ajungă unde ai ajuns tu?

- În primul rând să știe ce vrea să facă în viitor și să fie sigur pe forțele proprii. Eu am crescut fiind un copil complexat, timid și nesigur pe forțele proprii a cărui creier era alimentat cu tot felul de frici de insucces. Dar am investit foarte mult în mine, dar investiție nu înseamnă doar bani, ci mult timp utilizat pentru activități extracuriculare, comunicare cu oameni care au ce spune și lectură.

- Ce ai vrea să se scrie despre tine peste un sfert de secol?

- Aș vrea ca Moldova și oamenii pe care îi admir să se mândrească cu ceea ce am realizat. Ca și oricare, aș vrea să se scrie doar despre bine.