Universităţile şi-au ales MISS-ele
Primăvara la universităţi se împart coroanele de Miss. De fapt, acestea se câştigă, cu mari năbădăi, de către studentele care au ceva de spus şi de arătat. Competiţia între frumoase e aprigă, şi pentru că nu vor ca PRO TV sa le arate colegele în ipostaze mai mult sexy decât inteligente, unii dintre organizatori înlocuiesc defilarea în costume de baie cu prezentarea ţinutelor office sau cel puţin – în pijamale. Alţii, dimpotrivă rămân fideli tradiţiei.
Iată că activiştii din universităţi (fie sindicate sau senate) o scot încet-încet la capăt cu concursurile de Miss.
”Sexy forme în uniforme” la ULIM
Cei de la ULIM au adunat în cadrul evenimentului multă lume bună, parteneri, artiști și studenți talentați într-un club de noapte din capitală. Pentru titlu de MISS, au intrat în concurs 9 participante, toate frumoase, inteligente şi talentate. Prin intermediul unui site, publicul susținător a votat timp de o săptămână favorita lor. Premiul mare pentru care s-au luptat domnişoarele dela ULIM, a fost un set de bijuterii cu cristale Swarovski, oferit celei mai active concurente, în baza votingului de pe site. Fetele au fost supuse unui set de probe care mai de care mai deocheate. S-au deghizat în doctoriţe provocatoare, însoţitoare de bord sau învăţătoare în fuste mini, doar ca să impresioneze juriul. Aceasta a fost cea mai fierbinte probă, numită ”sexy forme în uniforme”.Testul de inteligenţă a lipsit de această dată, de aceea organizatorii au strecurat întrebări printre celelalte probe. Miss ULIM 2013 este Valeria Dubceac, studentă în anul I la biomedicină.
Miss IRIM va mere în excursie
Şi sindicaliştii dela IRIMau organizat o petrecere de zile mari. Elena Bagrin, frumoasa câştigătoare a titlului de aici, ne-a mărturisit că în concurs s-au înscris 7 fete care au fost supuse mai multor probe. Ele au avut de demonstrat calităţi la prezentare: un fel de Cartea de vizită, a urmat proba de inteligenţă, apoi s-au întrecut la dans şi într-un final, prezentarea rochiilor de seară. Premiile au fost şi aici pe măsura organizatorilor: excursii în Odessa şi Munţii României ş.a. Potrivit liderului sindical din cadrul IRIM, Ion Guzun, toate cheltuielile evenimentului precum şi asigurarea premiilor şi cheltuielilor de drum în România vor fi suportate de către sindicatul studenţesc de aici.
Profa demnă de Miss UPS 2013
Se pare că studentelor din anul I le merge anul acesta. Şi la Universitatea Pedagogică de Stat “ Ion Creangă”, coroniţa a mers la o viitoare profesoară, care e abia în anul I. Concurenţa s-a dat între 12 participante, toate frumoase foc, dar şi inteligente. Premiul mare a fost un aparat foto performant oferit în baza votingului de pe un site web. Organizatorii au promis din start şi multe alte surprise, ca să încurajeze tinerele studente ce vor să tindă spre modelul feminin de frumuseţe şi inteligenţă. Într-un final, s-au calificat 3 concurente: Irina Listru, al cărei motto este “Prin greutăţii spre stele” , şi cu care a şi câştigat râvnita diademă, semn că e Miss UPSC “Ion Creangă” 2013. Pe locul doi s-a situat Maria Munteanu, iar bronzul i-a revenit Alinei Crijanovschi. Acum, Irina Listru urmează să reprezinte instituţia la finala Concursului Miss Universitate 2013, ce va avea loc pe 18 aprilie. Cel puţin unul dintre ele, căci anul trecut au fost două concursuri inter-universitare de miss J.
MI(re)SS ele de la ASEM
Şi frumoasele de la ASEM s-au întrecut în talente miercuri, pe 27 martie. Competiţia între cele 11studente s-a desfăşurat într-un restaurant de lux din capitală (comparativ cu cele organizate în cluburile de noapte, de către alte universităţi). Pentru că au avut multe de spus şi de arătat, evenimentul s-a încheiat mult peste miezul nopţii. Or, fetele s-au prezentat, apoi au dansat, au prezentat idei care … le-ar ajutata să devină “miss-e” şi în afaceri. Într-un final, au îmbrăcat rochii de mirese şi… MISS ASEM 2013 este Liliana Mereacre în anul II la Finanţe.
Surse din culise spun că şi aici au fost „lacrimi pică” în final :)
Despre Miss USMF încă nu v-am povestit, dar e pentru că aici petrecerea abia urmează … în aprilie.
Нравится
Găsește-ne pe Facebook