- D-na Turea sunteţi deja de mult timp la Lisabona, nu duceţi dorul ţării mamă?

 -Cum  să nu! „Străinătăţurile”  sunt  acceptabile în doze mici. Parafrazând melodramatic viersul bacovian, toate Acasă-mi sunt sfinte…

-  Pe dumneavoastră aici în Moldova vă cunoaşte cultura ca un critic de artă,ce faceţi în Portugalia?

- Încerc. Frecventez teatrele, muzeele, merg la cinema – nu atât de des precum mi-aş dori: mă străduiesc să fiu pe linia de plutire. Am ţinut o conferinţă despre Teatrul Europei de Est (cu accent pe fenomenul teatral polonez)la Universitateadin Lisabona.

- Ce este teatrul pentru d-voastră?

- Un mod de a fi şi o stare de spirit.

- Aţi predat la mai multe Universităţi din ţară diferite cursuri de la jurnalism la teatru, cu ce impresii aţi rămas?

- Cu cele mai bune impresii. Îmi lipseşte, aici, energia tinerilor din auditorii, dorinţa lor de a cunoaşte, bucuria de a trăi. Le sunt recunoscătoare tuturor foştilor mei studenţi, de la USM,  ASEM şi AMTAP… Am certitudinea că mai mult am învăţat eu de la ei… Sunt  mândră pentru realizările lor.

- Ce cursuri aţi predat şi care este diferenţa dintre studenţi, cei de la ASEM(multă lume spune că sunt materialişti şi gravi) şi cei de la alte instituţii?

-La ASEMam predat Sociologia culturii şi sociologii de ramură, studenţii sunt extraordinari, curioşi, setoşi de cultură, foarte cooperanţi. Am predat viitorilor manageri şi sociologi(pe atunci exista specializarea Sociologie aplicată). Cu câţiva dintre studenţii de odinioară ţin legătura peste ani. Rodica Roşior, Sorin Hadârcă, Sorina Ştefârţă, Liliana Armaşu ş.a. mi-au fost studenţi, un timp mai lung sau mai scurt. Poate faptul că sunt mai concreţi, mai ancoraţi în realitate îi face pe învăţăceii dela ASEMsă acorde mai multă atenţie domeniului culturii? Nu ştiu, însă a fost o plăcere să lucrez cu ei - din păcate, fiind mereu cu traista în băţ, urmându-mi soţul în misiune, am plecat dela ASEMşi nu am mai revenit.

- Ce sunt studenţii în opinia d-voastră?

- Cândva, emfatic, se zicea că sunt torţe urmând a fi aprinse. În opinia mea, studenţii sunt personalităţi în devenire, la cea mai fericită etapă a vieţii.

- Ce credeţi că ar trebui să facă un student ca să ajungă undeva?

- Să preţuiască clipa, să trăiască prezentul. Să fie responsabil şi înţelegător. Să ştie a spune Nu! îndeletnicirilor cronofage.

- Sunteţi soţia ambasadorului moldovean în Portugalia cum vă simţiţi în această în această misiune?

- Munca de ambasador e una ca oricare alta, complicată şi subtilă. Când simt că soţul meu are nevoie de susţinere, îi sunt pur şi simplu alături.

- Ţineţi legătura cu diaspora moldovenească din Portugalia?

- Bineânţeles. Ne-am făcut prieteni, suntem împreună  la ocazii speciale – precum au fost, bunăoară, concertele lui Eugen Dogala Lisabona, Cascais şi la sudul ţării, întâlnirile cu Vasile Romanciuc, Gheorghe Urschi  şi Mihai Ciobanu, vernisajele artiştilor plastici Valentin Guţu şi Valeriu Ticu, festivalul de datini organizat de Centrul de cultură şi Artă „Trei culori”  la sărbătorile de peste an. 

- Ce v-a determinat să scrieţi  „Cartea Foametei”?

- E o istorie lungă cu Cartea Foametei: anii 1946-1947 constituie, cred, perioada cea mai cumplită, mai haină a istoriei noastre. Cât mai sunt în viaţă supravieţuitorii, musai este să-i facem auziţi.

-  Mai urmează vreo carte?

- Poate, nu una singură…Între timp, public studii şi articole în monografii apărute în Polonia şi România.

- Care spaţiu geografic vă este mai drag Moldova sau Portugalia?

- Depinde…”Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n ţara mea”. „Portocalia” ( aşa o numesc eu)  este extraordinară, mistică şi înţeleaptă. Cu cât o cunosc, cu atât o îndrăgesc mai mult.

-  „Soacra cu trei nurori”, cum se descurcă Larisa Turea cu acest „destin”?

-  Dispunem doar de două nurori. Al treilea loc e vacant deocamdată. Dar aşteptăm. Şi atunci vă spun cum este.....

- V-aţi fi dorit să aveţi şi fete?

- Fireşte! Dar nu mă plâng, avem bucuria a trei nepoţele absolut geniale. Am ajuns şi la fete!

-  De unde şi până unde sau mai exact de când aţi început să scrieţi reportaje de la festivalurile de la Cannes?

- Cannes-ul e un vis din copilărie,  indus de Telecinemateca animată de Ecaterina Oproiu şi de la cartea dumneaei „Un idol pentru fiecare”, procurată în anii studenţiei. Dacă îţi doreşti  foarte mult, se împlineşte! De 16 ani sunt acreditatăla Cannes şi de fiecare dată îmi rup capul cum să fac rost de bani pentru drum şi cazare, mass-media moldovenească nefiind în stare să achite o asemenea deplasare. Fiecare Festival ar putea fi ultimul.