- Cum ai ajuns să trăieşti/munceşti în Germania?

- După absolvirea Universităţii, în 2002, am fost angajat la o companie software Germană, cu o ramură off-shore în Moldova. Pe parcursul a patru ani de muncă, am avut multe deplasări în Germania, unde am făcut cunoştinţă cu colegi germani. Eventual, oficiul din Moldova a fost închis. Am lucrat câteva luni la o altă companie software din Moldova şi în toamna anului 2006 am obţinut un job ca programator într-o companie din Cipru. După patru ani în Cipru, viaţa pe insulă a devenit monotonă şi plictisitoare. Am hotărât să evadez. Şi am evadat... M-am întors în Moldova. Însă, nu am reuşit să stau mult în patrie, că, în câteva luni, am fost contactat de foştii colegi din Germania, care în perioada respectivă căutau programator. Mi s-a oferit un contract de muncă pe care l-am acceptat.

- Cum a fost studenţia ta?

- Veselă şi interesantă, cea mai frumoasă şi colorată parte a vieţii. Cu multe peripeţii şi aventuri.

- De ce ai ales să pleci din ţară?

- Prima angajare peste hotare a fost în Cipru. Am ales să plec din ţară pentru a vedea lumea. Am citit undeva că o companie software căuta programatori (inclusiv din Moldova) pentru oficiul său din Cipru. Am aplicat la concurs mai mult din curiozitate. Am trecut concursul, am primit oferta şi, în scurt timp, m-am "trezit" în Cipru. De ce am plecat? Dar de ce nu? La 26 de ani… să ai o posibilitate de a pleca pe o insulă în Marea Mediterană, să descoperi o cultură necunoscută pentru tine, zi de zi sa vezi locuri care, de obicei, le vezi doar pe panourile firmelor turistice, să cunoşti lumi diferite: colegi de muncă – experţi în domeniu, populaţie autohtonă cu obiceiurile şi năravurile sale, simpli turişti arşi de soare şi cu zâmbetul pe buze savurând ultimele zile ale vacanţei lor. De ce am plecat din ţară? Pentru că am avut posibilitatea, nu m-am speriat de necunoscut şi mi-am dorit să învăţ ceva nou.

- De ce ai ales domeniul pe care îl practici?

- Din şcoală am fost pasionat de calculatoare. Am avut noroc de un profesor excepţional, care putea să aprindă scânteia în ochii elevilor, să le dea inspiraţie, să prefacă obiectul de studii într-o pasiune. Clasa de informatică din şcoală era pe atunci dotată cu 12 calculatoare sovietice, monitoare monocrome, viteza de calcul teribilă şi un zumzăit nervos... Dar fiecare întâlnire cu ele o aşteptam cu emoţii. Cursorul verde pe fon negru chema la dialog. Şi dialogul avea loc. Maşina primea calm toate instrucţiunile copilului. Programa a fost executată cu succes! Omul – o entitate din miliarde de celule vii, reacţii chimice şi procese biologice – a controlat o maşină, a redirecţionat fluxuri electromagnetice prin magistralele sale interne, le-a modelat după bunul său plac. A creat un microunivers informaţional, o lume care se supune complet lui.

Au trecut ani, şi acel fost copil acum scrie programe industriale la uzinele BMW şi Audi. Zi şi noapte roboţii mişcă tone, execută ascultător comenzile, servesc fără cea mai mică îndoială fiinţelor biologice.

- Zi-mi, ce-ar trebui să facă un tânăr la început de cale?

- Să găsească pasiunea, să o urmeze, să o lucreze. Pas cu pas, să facă din pasiunea sa scopul existenţei sale.

- Cât de repede te-ai adaptat noii ţări, culturi?

- Încă nu m-am adaptat. Învăţ limba, cultura şi obiceiurile ţării. După trei ani, îmi este deja mai uşor. Dar pentru a mă considera adaptat este nevoie încă de mult timp şi nici nu ştiu dacă voi reuşi să mă adaptez acestei ţări. Să nu se întâmple că iarăşi îmi voi strânge lucrurile şi să încep o nouă adaptare.

- Cum sunt oamenii acolo, mai ales tinerii, cât sunt de diferiţi de-ai noştri?

- Suntem diferiţi. Internetul şi globalizarea încearcă de a mai şterge din hotare. Dar oricum se simte o diferenţă. Un alt spaţiu geografic, o altă istorie, o altă cultură. Simt în tinerii din Germania o libertate mai mare în acţiuni, în gânduri. Sunt mai încrezuţi în sine.

- Cât de greu ţi-a fost să te angajezi? Te-a întrebat cineva de note?

- Mi se pare că lista cu note era un document obligatoriu pentru a perfecta actele. Dar nu cred că cineva le-a analizat amănunţit. Cred că e pur şi simplu o formalitate. Mult mai important este experienţa acumulată, cunoştinţele în domeniu şi capacităţile la moment.

- Cum se vede Moldova din Germania?

- O ţară în curs de dezvoltare la periferia Europei.

- Ai de gând să te întorci acasă, definitiv?

- Nu am planificat când anume să mă întorc acasă. Nu refuz gândul de a mă întoarce cândva şi sigur se va întâmpla, numai că nu ştiu când. Relativ des telefonez părinţii, rudele. De marele sărbători mă strădui să-i vizitez. Mă bucur foarte mult când cineva din ei reuşeşte să treacă pe la mine. În rest, îmi continui viaţa unde sunt acum. Investesc timp şi bani în a mă acomoda, îmi fac prieteni, planuri, îmi construiesc viitorul unde sunt acum.

- Se merită să faci studii în Moldova? Cât de mult încurajezi studiile peste hotare sau mobilitatea academică?

- Da. Personal nu regret, ba chiar mă mândresc că am absolvit Universitatea Tehnica din R. Moldova. Dar este, de asemenea, o soluţie foarte bună de a continua studiile peste hotare. Recomand tinerilor sa analizeze posibilitatea de masterat/doctorat în Europa, nu este chiar atât de complicat. În plus, deschide multe uşi spre viitor.

- Majoritatea studenţilor aleg meserii „în vogă" pe piaţa muncii, cum ar fi economie sau drept. La tine cum a fost, ţi-ai urmat visul sau ai ascultat de părinţi?

- Există un mic procentaj de oameni care au o pasiune şi o urmează şi un alt procentaj care merg la meserii "în vogă" sau de nevoie. Acest lucru e normal şi natural. Până la urmă, evoluţia o să-şi facă treaba şi o sa pună totul la punct. Fiecare o să ajungă unde merită.

Eu mi-am urmat visul. Părinţii au insistat să-mi fac studiile, dar nu mi-au dat indicaţii referitor la ce cale să urmez. Au acceptat orice "capriciu" al meu. Au reacţionat calm, când, fiind copil, creşteam cartofi în ghiveci pe geam şi urmăream cum se dezvoltă plantele. Au răsuflat cu greu, dar m-au dat la şcoala de muzică atunci când le-am spus că vreau să învăţ să cânt la acordeon. Din ultimii bani mi-au cumpărat calculator atunci când au văzut odaia mea plină cu programe scrise cu pixul pe hârtie. Când voi avea copii, voi proceda la fel ca părinţii mei. Voi încerca să îndestulez orice încercări a copiilor mei spre dezvoltare, indiferent cât de haotice şi excentrice nu vor fi acestea. "În orice om o lume îşi face încercarea...".

- Ştiu că ai un hobby foarte frumos. Desenul. Ce faci cu lucrările tale, le vinzi, le promovezi într-un fel anume?

- Cu desenele nu fac deocamdată… nimic, nici nu le vând, nici nu le promovez, doar le desenez şi le public pe Facebook & Google+. E doar un hobby. Vreau pe viitor sa fac ceva serios din hobby-ul meu.

- Se merită să faci artă la noi?

- Niciodată nu am făcut artă profesional. Mi-a plăcut să desenez de mic copil. La şcoală, ultima pagină a caietelor erau în desene. Participam la concursuri de artă plastică. Dar pasiunea a rămas la nivel de hobby. A avansat mai mult în ultimii cinci ani. Hârtia albă în faţă, pixul în mână, muzica în căşti. Respiraţia se modifică, mintea se eliberează şi plec într-o altă realitate. Când pixul atinge prima dată hârtia, idee n-am ce se va primi în final. Linie după linie, contur după contur, apar şi se modifica formele. Cu ele se nasc personaje şi istorii.

Vreau să mă ocup profesional cu desenul (şi design-ul). Şi, cine ştie, poate chiar să schimb marele mele două pasiuni cu locurile. Programarea să devină un hobby, iar desenul sursa principală de existenţă.

- Ce planuri de viitor ai?

Să fac turul Germaniei pe bicicletă. Să vizitez Japonia. Să trăiesc ceva timp în Indonezia.

 

Interviul a fost realizat în colaborare cu Biroul pentru Relații cu Diaspora.