Mă prefac că nu aud. Merg mai departe.

-Te-ai hotărât unde pleci după a 12-a?

-Cred că aleg jurnalismul…

-Nu…ascultă-mă pe mine, n-o să ai de lucru…

Îmi vine să-i zic vreo două, dar pentru că nu înjur, şi ca viitor specialist în domeniul comunicării nu vreau să lezez integritatea limbii române, tac.

-Unde te duci? La jurnalism?

-Da…

-Te-ai gândit bine? Îţi trebuie ţie asta?

Am zis că nu rănesc limba română, în schimb, hai s-o exploatez un pic pe cea turcă şi să-ți zic ceva : sıktır gıt!!!!!!!!! (vacanțele all-inclusive în Turcia îsi au rostul lor).

Iată astfel de replici am auzit eu în perioada aceea crucială, când se vorbea doar despre BAC şi doar despre admitere. Aproape toţi mi-au privit cu ochi sceptici alegerea. Nu ştiu de ce. Curios e faptul că decizia mea nu a fost strămutată nici măcar un pic, cu cât mai mult mă întrebau “Ţie asta-ţi trebuie?”, cu atât mai mult îmi venea să zic: “DA!DA!DA! Mie asta-mi trebuie!!!”

Albine îmbrăcate în ultimele tendinţe

Am ales ULIM-ul, de USM nici n-am vrut să aud! Iată pur şi simplu, nu am vrut! Da, ca să mă laud, vă spun că aş fi putut intra la buget…cu toate acestea, nu am regretat nici o clipă alegerea făcută! Sunt studentă la jurnalism, anul I şi tare-mi place când profesorii ne caută întrebând “unde-s jurnaliştii?”, parcă ne unge pe sufleţel cu miere când auzim această “etichetă”, cu toate că noi ştim, încă nu suntem jurnalişti şi cine ştie dac-om fi. În prima zi de universitate m-am simtit aşa cum intuiam că o sa mă simt: căzută din pod, de pe lună, de pe Marte, din cer…în fine, căzută de la înălțime! Era ca într-un stup de albine…albine îmbrăcate în ultimele tendinţe…Tare stilaţi studenţii ăştia!

Am profesori pe care-i ador! Eleganţi, plini de tact şi diplomaţie, prietenoşi, amabili. Toţi au simţul umorului, iar orele nu trec fără sesiuni zdravene de râs, totul fără a depăși  limitele. Din prima săptămână ni s-a oferit şansa de a lua parte la “naşterea” unui nou post de radio, oamenii de acolo sunt dispuşi să ne acorde încrederea lor şi şansa de a căpăta experienţă, lucrăm acum la lansarea revistei universităţii, de care ne ocupam tot noi, studenții anului I.

Am descoperit puţin câte puţin ce înseamnă o televiziune chiar din a doua săptămână, am fost în “deplasare” la Jurnal TV, Moldova1, PublikaTV.

E frumos, nu e FOARTE complicat, e perfect pentru cineva căruia îi place să vorbească, să scrie, să născocească scenarii şi mai ales, pentru cineva care e gata să meargă până în pînzele albe de dragul meseriei.

…vreau să mă mărit cu televiziunea

Oamenii cu care interacţionez, mă inspiră, aud fraze care mi se par genial. Alexandru mi-a zis că “ ştirea dată a doua zi nu valorează nimic, ştirea dată în primul minut valorează milioane”, iată asta m-a făcut să vreau să “înjgheb” un microfon şi să fug prin ploaie, vânt şi furtună ca să ofer celor de acasă evenimentele calde, proaspăt întâmplate. D-na Lazăr ne-a zis că prezentatorii TV  nu prea ştiu ce înseamnă viaţa personală: “Te măriţi cu televiziunea”, ei bine…vreau să mă mărit cu televiziunea.

La ore am învăţat că jurnalismul e câinele de pază al democraţiei, iar domnul Cernencu ne zice că “gazetnicii” formează opinia publică, oamenii vor şti ceea ce vom afla noi. Am avut şi primul examen! Examen, examen! La noi lucrurile stau un pic diferit, studiem un curs, îl terminăm într-o lună şi apoi examen! A fost mai strict ca la BAC, pe bune! Dar, asta mă bucură! Am 10! Şi-s al naibii de mândră de mine! Orele mele încep de la 13:00, uneori de la 11:00, vă imaginaţi? Dorm până la 10! Acum nu înţeleg cum am fost în stare să deschid ochii la 7, 12 ani de zile?!

Vreau doar să menţionez ceva, înainte să depun actele la ULIM, am auzit o mulţime de zvonuri, că la ULIM nu se face carte, că-i privat şi se ia mită, că se plătesc absenţele, că examenele nu le dai fără a “discuta” în privat cu profesorii…Nimic mai fals!

Ah, şi încă ceva! Îmi place la nebunie faptul că sunt o grămadă de studenţi străini, coreeni, turci, ba chiar şi columbieni!

E bine, e frumos, pe alocuri e terifiant, e stresant. Te simţi neputincios, de parcă nu poţi nimic, nu ştii nimic, n-o să iasă nimic din tine şi apoi BOOM, deodată te simţi Andreea Esca cu averea lui Bill Gates.

Materialul face parte din campania educațională ”KEEP CALM și...cum la facultate?”.