CAPITOL I

Povestiți-ne de unde sunteți, ce studii aveți și cum a fost studenția dumneavoastră?

M-am născut în satul Cernoleuca, raionul Dondușeni, unde am absolvit școala medie "Igor Vieru" în 1979. În clasa X, absolventă pe atunci, am decis ferm să devin doctor. Am depus actele la Institutul de Stat de Medicina din Chișinău (Universitatea de Medicină și Farmacie "N.Testemițanu"). Intenționam să aplic la facultatea de medicină generală, și nici prin cap nu mi-a dat să aflu ce facultăți mai sunt la Medicină. Norocul mi-a ieșit în cale în persoana decanului facultății de Medicină Preventivă, Ștefan Plugaru, care mi-a povestit despre facultatea lui, argumentând că: "Un gram de profilaxie salvează mai multe vieți decât o tonă de medicamente". Această maximă mi-a determinat decizia atunci, iar apoi a influențat întreaga mea carieră profesională.

În primii ani de studenție eram ca niște bureți care absorbeam toata informatia nouă. Valul enorm de material trebuia asimilat zilnic pentru că a doua zi venea altul. Absolvind școli “moldovenești”, ne venea foarte greu la început să studiem obiectele predate în limba rusă. La prima sesiune, la chimia neorganică, am luat o notă pozitivă cu ”chip și vai”. Treptat, ca și alți colegi, m-am obișnuit. După prima sesiune de vară am adus acasă matricola cu note excelente, care a fost cel mai scump cadou pentru părinți. Către anul 4, mulți din noi deja comasau studiile cu un lucru calificat "pe jumătate de salariu"- ca asistenți medicali de noapte la spitale, sau ca laboranți la catedre și instituții de cercetări științifice.

V-a pasionat și altceva, înafară de medicină?

Am fost fascinat din copilarie de pictură și grafică, și deși nu am devenit pictor și nu am produs nicio lucrare artistică, am primit o mare satisfacție decorând holurile Facultății și a căminului studentesc de la Malina Mică. La un început de semestru, prin anul 2, am sculptat în tencuiala proaspăt aplicată pe fațada căminului un bas-relief după un desen văzut în una din aulele facultății: o lumânare care topindu-se sub flacăra fierbinte, forma profilurile celor doi fondatori ai medicinei, Hipocrate și Avicena. Maxima Latina "Lucendo aliis ego ipse ardeo" (“Arzând, luminez altora”) cadra bas-relieful, fiind o metaforă a profesiei noastre.

Ce-a urmat după Universitatea de Medicnă din Chișinău?

În 1985 am absolvit facultatea cu specialitatea Doctor Igienist/Epidemiolog.  În aceiași vară am avut oportunitatea de a aplica la programul de aspirantura al Academiei  de Științe Medicale a URSS. Au urmat aproape 6 săptămâni de studii intense, dupa care am trimis la Academie un referat despre hepatita virală B. Primind nota excelentă la examenul de specialitate am fost admis la aspirantură pe lângă Institutul de Virusologie "D.Ivanovski" din Moscova.

Cum a început carieră dvs?

În 1988 am susținut teza de doctorat cu tema "Prevalența Infecției cu Hepatita B în Moldova și rolul purtătorilor cronici de HBsAg în transmiterea infecției" în cadrul Academiei de Științe Medicale din Moscova. Rezultatele erau strigătoare: circa 12% din populația aparent sănătoasă, purta virusul hepatitei B în sânge, de fapt neștiind despre aceasta. În unele enclave la sudul Moldovei, aproape o treime din populație era infectată. Nu puteam rămâne indiferent.

Imediat după susținerea tezei m-am întors la Chișinău, am obținut postul de cercetător științific în laboratorul de hepatite al Institutului de Medicină Profilactică, unde am avut o activitate fructuoasă cot la cot cu prieteni și colegi de cea mai înalta probă.

Primul program pilot de vaccinare împotriva Hepatitei B

Care au fost rezultatele tezei, ați inițiat anumite proiecte?

În 1988, în fosta Uniune Sovietică încă nu era vaccin contra hepatitei B. În Vest, acest vaccin era folosit pe scară largă din 1982. Vroiam foarte mult să fac rost de acest vaccin și să mă întorc în Moldova pentru a începe o campanie de vaccinare a bebelușilor - celor care aveau de suferit cel mai mult. Cu datele obținute în rezultatul tezei de doctor am mers la viceministrul sănătății a fostei URSS și după o dezbatere de vreo patru ore, am reușit să fac rost de circa 800 de doze de vaccin Engerix-B importat din Belgia. Îmi rămânea doar să găsesc bani pentru bilet la tren. Am vândut cel mai de preț obiect pe care-l aveam - mașina de tapat, și mi-am luat bilet la Chișinău. La sfârșitul anului 1988, am început primul pilot de vaccinare a nou-născuților contra hepatitei B în Moldova. Prioritatea a fost dată copiilor mamelor infectate, supuși la cel mai înalt risc.

 

Salariul îmi ajungea doar pentru pâine și chefir, nu și pentru chirie

Erați remunerat proporțional pentru munca dumneavoastră?

Anii 1988-90 au fost grei. În special suferea sistemul de sănătate publica. Institutul unde lucram nu avea cămin unde să mă cazeze, iar salariul îmi ajungea doar pentru pâine și chefir, nu și pentru chirie. Locuiam pe la prieteni, dar cel mai des ca să nu-i mai deranjez, dormeam în laborator, în camera de termostate unde era cald și care servea drept bucătărie/cameră de odihnă. Mă consolam cu faptul ca proiectul de vaccinare îmi aducea o satisfacție profesională enormă. Succesul pilotului a încurajat pe șeful meu de laborator, domnul professor Petru Iarovoi, să mai facă rost de vaccin pentru a continua programul. Moldova era prima din țările Europei de Est care a început să-și vaccineze copiii de hepatita B. Către 1992, programul a devenit un success la nivel național. Vaccinarea a stopat cazurile de transmitere a hepatitei B la copiii născuti din mamele infectate, astfel prevenind la ei hepatita cronică, ciroza și cancerul  ficatului. În termeni simpli, programul salva copii, viața, care altfel s-ar fi putut întrerupe deja în adolescență. Ce altă remunerare putea fi mai mare pentru noi, toți cei care au pus în practică programul de vaccinare? Nu poți pune preț pe o astfel de satisfacție profesională.

Guvernul participa la programul de vaccinare?

Devenise evident că acest vaccin trebuie introdus în programul național de imunizări. Împreună cu echipa domnului doctor Anatolie Melnic de la Sanepidul Național, am început pregătirile. Aveam nevoie de suport internațional. Am scris demers la Organizația Mondială a Sănătătții (OMS). Răspunsul nu s-a lăsat așteptat. În vara lui 1993, la Chișinău au sosit domnii Rafael Harpaz și Woodruf Bradley- epidemiologi de la Centrul de Control și Prevenire al Bolilor din SUA. Rezultatele noastre preliminare i-au impresionat. Pentru a învăța metode contemporane, mai exacte de colectare și analiză a datelor științifice, și a le aplica în Moldova, am fost invitați la Cursul de Epidemiologie a Bolilor prevenibile prin vaccinare care s-a desfășurat în Atlanta. La întoarcere, am condus câteva studii în Moldova și în baza datelor colectate, am propus introducerea vaccinului de hepatita B în calendarul imunizărilor. Implimentarea a fost susținută financiar, parțial de guvernul Republicii Moldova și parțial de JAICA- Agenția Japoneză de Cooperare Internațională. După primul an, Guvernul a preluat totalmente asigurarea fondurilor pentru acest program.

Cu timpul, vaccinarea s-a aplicat la preșcolari și adolescenți și recomandată membrilor focarelor de infecție, lucrătorilor medicali. În prezent, în Moldova, hepatita B este o raritate excepțională în generatia tinerilor cu vârsta de până la 25 de ani, care au fost vaccinati și poate fi considerată eliminată pe acest segment al populației.

 

Patria rămâne acolo unde te-ai născut, iar casa e acolo unde ți-s cei dragi

De ce ați plecat din țară?

A fost un proces treptat. După câteva deplasări de serviciu în SUA, a apărut oportunitatea de a veni în Atlanta cu un proiect de lucru cu durata de un an. Proiectul și corespunzător  bursa au fost extinse de câteva ori și anul s-a transformat în ani, iar apoi într-un statut permanent și o carieră reușită în SUA. Sincer vorbind, întorsătura de lucruri a fost pozitivă, considerând faptul că în 1998, la momentul plecării, deja simțeam că stagnez în plan profesional.

Cum ați ajuns în SUA?

Plecarea mea a fost rezultatul colaborării cu Centrul de Control și Prevenire al Bolilor (CDC) din SUA. La 1 aprilie 1998, am început proiectul preconizat pentru un an la CDC. Credeam că e o chestie temporară, o altă treaptă în cariera profesională. Eram convins că după un an, mă voi întoarce în Moldova, cum am facut-o întotdeauna când plecam de-acasă. S-a dovedit a fi, însă, o surpriză pe care ne-a pregătit-o soarta. În cadrul Diviziei de Hepatite Virale studiam procesele epidemiologice și metodele de control a hepatitelor virale atât în SUA, cât și în plan global. În anul 2000, printr-o hotărâre emisă în baza unui număr impresionant de scrisori de referință de la savanți din mai multe țări cu care colaboram, departamentul de stat al SUA mi-a recunoscut categoria de Cercetător Extraordinar (Outstanding Researcher). În baza acestei categorii distinse mi se deschidea posibilitatea șederii permanente și continuarea carierei profesionale în SUA. Am înțeles că Patria rămâne acolo unde te-ai născut, iar casa ți-i acolo unde ți-o construiești cu mainile tale, acolo unde ți-s cei dragi, nimic nu-mi era mai drag decât soția Viorica și fiica Anuța care erau alături de mine în Atlanta. Începusem o viață nouă pe un continent nou.
CAPITOL II

Despre lucruri pe care nu le poți lua cu tine

De ce duceți dorul în SUA?

De sora Galina, nepoții Andrei și Elena cu copiii lor, scumpa mamă Polina, dragii cumnati Sanda și Marin- toți oameni cu suflet de aur. Mi-e dor de colegii de clasa, facultate si de serviciu; nu ratez ocazia să-i revăd când sunt la Chișinău. Mi-e dor de casa părintească. De câte ori merg în Moldova ajung și la Cernoleuca, stau cu sora sub nucul sădit de tata în pragul casei, răsfoind amintirile. Vizitez mormintele părinților și buneilor. Acum a venit timpul să vizitez și mormânul lui tata Ștefan Plugaru la cimitirul Armenesc. Astea-s lucruri pe care nu le poti lua cu tine, dar fără de care viața e incompletă dacă nu te atingi de ele măcar o dată în an.

Sunteți implicat în proiecte, organizații…dacă da, care anume?

Serviciul meu îmi asumă implicarea într-o multime de proiecte. Conducând Laboratorul de Referință pentru Hepatitele Virale al Centrului de Control și Prevenire a Bolilor, particip în proiecte de dezvoltare a laboratoarelor de sănătate publică nu numai în SUA, dar și peste hotare. Am cosultat și implimentat proiecte în Moldova, Kyrgyzstan, Kazakhstan, Tajikistan, Uzbekistan, Rusia, Pakistan, Peru, Kenya, Uganda, Micronezia. Ultimul proiect l-am realizat în China.
Aveți de gând să vă întoarceți acasă?
Aș vrea să spun da, însă cu fiecare an, devine tot mai greu să fac acest lucru: modul de operare pe care l-am deprins în SUA se deosebește foarte mult de cel primit în Moldova.
Ce ar însemna pentru dvs. o întoarcere acasă? Ce v-ar motiva să vă întoarceți?
Din toate întrebarile aceasta-i cea mai grea. 

Nepotismul trebuie dezrădăcinat

Cât câștigă un medic în SUA?

Salariul e un termen relativ și piața dictează leafa. Totuși, un medic în SUA are un salariu suficient ca să-ți poată exersa profesia cu demnitate. Un medic de familie poate începe cu o leafă de peste 100 de mii de dolari pe an. Această cifră este dictată de câțiva factori. În primul rând, educația medicală în SUA este foarte scumpă: un absolvent de la medicină de obicei are în jur de 250 de mii de dolari datorii pentru studii. În al doilea rând, medicii sunt nevoiți să-și procure asigurare profesională, care e foarte scumpă. Nu în ultimul rând, medicii sunt remunerați bine din simplul motiv că societatea respectă persoanele care au cunoștințe profunde.

 

De ce credeți că medicii din Moldova fug din țară?
Din cauza că sunt plătiți foarte prost, medicii sunt nevoiți să plece ca să-și păstreze demnitatea omenească și profesională. 
Ce nu-i ajunge sitemului nostru (MD) de sănătate?

O țară ca Moldova, care are un buget minuscul, trebuie să investească în primul rând în Medicina Preventivă. Această investiție poate preveni stările avansate a bolilor care sunt cele mai costisitoare pentru sistemul de sănătate.

Excelența trebuie cultivată și remunerată, nepotismul trebuie dezrădăcinat. Medicilor cu adevărat buni le trebuie create condiții să-și dezvolte o practică medicală înalt calificată în Moldova. Eu nu zic că nepotul unui demnitar nu poate avea un post. Îl poate avea, dar trebuie să-l merite prin excelența profesională. Si atunci părinții lui [demnitarii] nu ar trebui să meargă în România sau Germania după asistență medicală calificată.

În SUA, pilele sunt o crimă morală

Ce-ar trebui să facă un tânăr la început de cale?

Să fie curios și să aibă un vis. Să învețe foarte bine o meserie care îl pasionează, nu contează ce meserie și nu contează unde - în Moldova, Rusia, Franța, SUA... Important e să se dedice și să investească în aceasta, maxim ce poate.

Daca ați fi absolventul unui liceu acum, încotro ați lua-o?
Aș urma aceeași cale,  fără îndoială - Sănătatea Publică.
Cât de multă încredere au americanii în medicină?
Enormă. Nivelul de asistență medicală în SUA este excelent și calificarea specialiștilor este foarte înaltă. În orice profesie, dar mai întâi de toate în medicină, competiția este în capul mesei. Cele mai complicate specialități (să zicem neuro-chirurgia, cardiologia) le primesc absolvenții cu cele mai înalte note. Pilele sunt o crimă morală și de aia sunt disconsiderate. 

Cele mai crâncene înfrângeri, sunt renunțările la vis

Care e atitudinea străinilor față de moldoveni?

Nu cred că în SUA există o atitudine deosebita față de moldoveni, suntem prea puțini ca să creăm un profil. Se știe despre Moldova ori nu? Răspunsurile variază:
-Where is it? (Unde este?)
-Is this part of Russia/former Soviet Union? (Este o parte a Rusiei/fosta Uniune Sovietică?)
-Oh, I know Moldova. I was a missionary there. (Da știu de Moldva. Am fost în misiune acolo)
-Great wine! (Vin superb!)
-Transdniester? (Transnistria?)

Cât de uniți și solidari sunt moldovenii din SUA?
Am impresia că nu sunt uniți, și fac aceeași greșeală ca și mulți din Moldova - se separă de români. Nu se pot hotărî, să meargă înainte, împreună cu Vestul sau să se uite înapoi la Est ascultându-i amenințările. Astfel, Moldova niciodată nu va ajunge undeva. Nu poți să te miști în două direcții opuse în același timp. 

Cum se vede Moldova de acolo?
Cum se vede în general, nu stiu. Am înconjurat globul de trei ori, vizitând multe țări. În Chișinău m-am simțit la fel ca și în București, Riga, Paris, Fraiburg, Florența, Londra - LIBER. Constat cu certitudine: Moldova este o țară EUROPEANĂ. Sunt mândru de schimbările pozitive din țară, sper că Moldova va fi consecventă și nu va renunța la visul unirii cu familia națiunilor europene. 

Nu cred ca a zis cineva mai bine decât Radu Gir în versurile sale: 

"Înfrânt nu ești atunci când sângeri,

Nici ochii când în lacrimi ți-s.
Cele mai crâncene înfrângeri,
Sunt renunțările la vis."