Petru Rotar: ”Orice oraș din lume are trei probleme - bani, bani, bani”
În nordul Bucovinei, în orașul Cernăuți, comunitatea vorbitorilor de limbă română ocupă al doilea loc după băștinași. Astfel, 20% din din populație sunt moldoveni, iar 70 de școli sunt cu predare în limba română. Petru Rotar este unul din moldovenii care au reușit să ajungă la cârma orașului. Pe viitor, și-ar dori ca relațiile dintre Chișinău și Cernăuți să devină mai bune.
De la ce a pornit totul? Primii pași în carieră.
Primii pași i-am făcut la Chișinău. Dar necesitatea de a ajuta părinții bolnavi m-a făcut să-mi schimb locul de trai la Cernăuti, unde am fost nevoit să încep de la zero.
Cum de-ați ajuns viceprimar în cel mai frumos oraș din Bucovina?
Postul de viceprimar este un rezultat al unei munci de zeci de ani, pas cu pas, fără niciun ajutor din afară.
Cum e să faci parte din municipalitatea unui alt oraș?
În viacul trecut, ambele orașe făceau parte dintr-o țară comună – Uniunea Sovetică, timp de aproape 35 de ani orașul Cernăuți mi-a devenit o a doua Patrie.
Fiind orginar din Moldova, aveți o afinitate specială pentru vorbitorii de română?
Sângele apă nu se face.
Pe unde și cum a fost studenția dvs?
E cea mai așteptată întrebare. Studenția am petrecut-o la facultatea de construcție la Institutul politehnic S. Lazo din Chișinău. Nu pot trece pe strada Florilor fără emoții.
Dacă ați fi absolventul unui liceu acum, încotro ați lua-o?
Fără discuții la Politehnică și numaidecât în grupa CHICi – 744.
Care au fost obstacolele la început de carieră, ce-a fost mai greu?
Orașul Cernăuți e un exemplu de toleranță formată istoric de strămoșii ai mai multor popoare, împrumutând unii de la alții lucruri frumoase, astfel și-au îmbogățit cultura, obiceiurile și modul de viață. Acesta mi-a permis o activitate fără obstacole.
Cât de bine se împacă munca și viața de familie?
Fără o familie sănătoasă nu poate exista o muncă productivă.
Există proiecte, programe de apropiere a două orașe, Chișinău și Cernăuți?
Cu părere de rău – nu. Cred că principalа pricină e că Chișinăul e capitală, iar Cernăuți – numai un centru regional. Printre altele, orașele Cernăuți și Iași sunt înfrățite. Iar Iașul e înfrățit cu Chișinăul. Deci, dacă e posibilă o întâlnire la nivel de primării – de ce nu ?
Cum se vede Moldova din nordul Bucovinei?
Cu șanse reale, în comunitatea Europeană.
Cum ar trebui și cum ați dori să se vadă Moldova în următorii 5 ani?
Membră a Uniunii Europene
Dacă ați fi primarul Chișinăului, ce-ați schimba?
Orice oraș din lume are trei probleme - bani, bani, bani. Neștiind legislația mai ales legislația financiară,nu pot ajuta Moldova cu nimic.
Ce vă fascinează la Cernăuți?
Oamenii.
Ați vrea să reveniți în Moldova. Ce-ar însemna o întoarcere pentru dvs. aici, acasă?
Totul se face numai din voia Domnului.
Regretați ceva din ceea ce-ați făcut până acum în viață?
Nu, în afară de unele lucruri neînsemnate, care dacă aș fi avut experiența de astăzi, le-aș face probabil în alt fel.
Există o rețetă a succesului, dacă da, care ar fi aceea?
Nu cunosc, în afară de muncă și rugăciuni.
Ce înseamnă a fi patriot?
Pentru mine patriotismul e măsura credinței în Dumnezeu, tradițiilor strămoșilor noștri. Atitudinea față de pământul natal, limba mamei, cultura și obiceiurile transmise din tată în fiu.
Cum vă puneți întrebarea: mai întâi, ce face statul pentru tine și apoi ce faci tu pentru țară sau invers?
Pentru mine ambele noțiuni pot exista numai împreună, strâns legate una de alta, completându-se reciproc.
Нравится
Găsește-ne pe Facebook