Am trecut concursul, iar la 1 septembrie 1992 toată lumea, inclusiv bobocii de la CNC, s-a adunat pentru a li se spune "Bun venit!" și încă ceva la cinematograful "Moscova ", acum teatrul Eugene Ionesco din capitală.

"Rabd până la prima sesiune, mi-am zis speriată, o pic, și mă întorc în sat cu acte în (ne)regulă!" După o lună mi-a trecut.

Ce înseamnă experiența CNC pentru mine? Înseamnă toate începuturile valoroase, care m-au marcat.

În primul rând CARTEA pe care am învățat-o aici. Am avut profesori de toată admirația. Profesori care știau și respectau meseria, profesori "cu ochi de mamă", vorba academicianului Petru Soltan.

Nu știam chimie și-mi pică la obiect regretatul Mihai Spătaru. Învățam pe de rost, inclusiv variantele de teste. Grupa paralelă avea chimia mai devreme pe orar. Deci, mă descurcam cumva. Până la prima sesiune. După primul An Nou - orarul s-a schimbat. Și succesele mele – la fel. La consultația pentru examenul de vară la chimie, profesorul a zis așa: "Mâine dimineață, deci, Vă aștept pe toți cu un buchet mare, mare... de cunoștințe".

Am picat examenul. Când a venit mama să "vorbească" cu profesorul, să ceară o explicație la întrebarea: "Cum, fiica ei, pentru succesele căreia primi scrisoare de recunoștință de la administrație, în martie, precum că se descurcă de minune pe tărâmul cunoștințelor, a făcut-o de rușine peste nici trei luni?"

"Puteam să-i pun un șase, i-a zis profesorul Spătaru - pentru memorizare. Dar eu vreau ca vara să învețe să gândească ".

Așa m-am gândit o vară doar la chimie. În toamnă am primit nota 7 la restanță. Și acum nu mai încerc să bag siliciu în eprubeta cu magneziu și să demonstrez că a ieșit o ditamai substanță miraculoasă. Am învățat să respect încrederea celor din jur în forțele mele.Am învățat să rup cărțile. Pe atunci la 10 se stingea lumina în odăi și rămânea doar pe coridoare. Și ieșeam cu cartea în coridor.

Apoi, AC - 7. Cea mai mare binecuvântare pe care o putea avea Dumnezeu pentru anii mei de colegiu a fost colegii și buna relație din care am absorbit, ca un burete, experiențe. Jumătate din colegi erau de la țară, fii și fiice de părinți, care cu greu făceau față începutului de tranziție. Lecția pe care am învățat-o timp de patru ani la Colegiu e să mizăm pe forțele proprii, să nu necăjim părinții cu cereri pentru una, pentru alta, căci știam bine că nu au de unde. Se schimba atunci lumea, banii, sistemul .

Prietenia și conviețuirea am învățat-o la cămin

Am locuit trei ani în camera 29, a căminului nr 1. Astăzi acolo este cabinetul de merceologie a Colegiului, după ce Curtea Supremă a considerat că în clădirea Colegiului merită să se facă justiție, nu carte.

La cămin am învățat cum să reziști timp de o săptămână cu un kilogram de cartofi împărțit la trei guri și cum să-ți alini foamea cu lecturi. Nu aveam bani pentru haine la modă. Pentru un timp nici modă nu prea era J, dar puteam face diferențe printr-o carte citită. Făcusem o competiție din a ne certa, folosind citate.

Un referat la merceologie, pe tema sticlei și altul pe tema ceaiului (ambele arătau mai mult a reportaje)au întărit convingerile mele și a celor din jurcă trebuie să merg , după BAC, la jurnalism. Așa am și făcut, reușind între timp să mă mărit. Știați că mamele – studente reușesc mult mai multe pe toate fronturile? Doamna Tocareva, de la merceologie alimentară, avea o convingere bătută în cuie cu dovezi clare în acest sens.

După 18 ani...

Vara trecută ne-am întâlnit mai mulți. După 18 ani de întâlniri doar ocazionale sau pe net.Am făcut o statistică a carierelor din AC-7. Doar doi din cei 26 s-au abătut din drumul pur comercial. Eu am mers la jurnalism după colegiu. Elisei Gonța – la medicină. Acum e reprezentantul oficial al unei mari companii farmaceutice în RM. Face MBA-ul. Camelia Balan practică IT în Noua Zeelandă, Olga Andronache a ajuns director într-o întreprindere cu sute de angajați în Irlanda. Lidia Jumir, colega mea cea mai colorată, este la etajul cinci, bloc A, ASEM. Puțin mai la deal, la Fidesco o găsești șefă de Departament pe Rodica Cauș. Viorel Cemârtan are o firmă de termopane. Elena Grosu are firmă de transport internațional. Diana Micu e în Canada. Irina TimofeevTerioșchin are o familie de toată frumusețea. Olesea Munteanu, miss-a grupei, e în Italia. Eugen Sinița, cel care o iubea la nebunie, e "în proiecte"....

În loc de încheiere

Cu toate lipsurile pe care le-am avut atunci, Colegiul Național de Comerț este cea mai bună alegere, pe care au făcut-o părinții mei la anii pe care îi aveam. E așa grație oamenilor pe care i-am întâlnit în decurs de 4 ani și generozității lor (in)conștiente, poate, din care au binevoit să se împartă și cu umila mea persoană. Doar comerț cu timp și avuție materială nu am învățat să fac, dar știu să pun preț pe orice clipă.

Din amintirea acelor timpuri, mi-am sfătuit copilul să înceapă viața de semi-student tot de aici. Mi-aș dori să trăiască peste ani aceeași nostalgie a unei studenții trăite din plin.

Liuba Lupasco