Burse în dolari pentru studenţii dezavantajaţi
Burse sociale între 600 şi 1.500 de dolari au primit 326 de tineri din Moldova de Ziua Studenţilor. Este pentru al doilea an consecutiv când studenţii din familii social vulnerabile, dar cu rezultate bune la învăţătură, depun dosarele în competiţie şi primesc sprijin financiar.
Dintre cei 326 de studenţi selectaţi, 50 au beneficiat de burse anuale în mărime de 1500 USD, 111 de studenţi de burse în valoare de 1000 USD, iar 165 de studenţi de burse sociale în mărime de 600 USD.
Norocoşii spun că vor folosi bursele pentru continuarea studiilor, achitarea contractelor, cumpărarea de cărţi sau laptop-uri.
Suma totală pentru ediţia din acest an a proiectului "Burse suplimentare pentru tinerii din familii dezavantajate" a constituit 285 de mii de dolari. Anul trecut, la prima ediţie a concursului, valoarea burselor acordate pentru peste 260 de studenţi din aproape 20 instituţii de învăţământ din ţară a a fost cu 30 mii dolari mai mică.
Angela MUŞET, directorul Centrului de Informaţii Universitare, a subliniat că scopul acestui proiect este de a contribui la reducerea inegalităţii de acces la studii şi de a oferi tinerilor din medii nefavorabile suport financiar la efectuarea studiilor.
Ea a precizat că, pe lângă ajutorul material oferit, pentru tineri vor mai fi organizate seminare şi training-uri.
Proiectul "Burse suplimentare pentru tinerii din familii dezavantajate" este desfăşurat de către Centrul de Informaţii Universitare cu suportul financiar al Fundaţiei „Soros-Moldova", fiind susţinut de Ministerul Educaţiei şi de Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi a Familiei. Începînd din acest an, programul este susţinut şi de „Moldova Agroindbank".
Găsește-ne pe Facebook