Ani de liceu,
cu absențe la română, la matematică, la chimie, la fizică, la informatică, la franceză și la altele pe care le aveam pe atunci. Ani de liceu frumoși, memorabili și irepetabili, ani care ne-au învățat să desenăm rebusuri pe vatman și să citim referate. Eu n-am nimic contra studenților care citesc (cărți, ziare), atât timp cât citesc acasă, în parc, în grădină,... dar nu în fața grupei (referate).

Rebusurile.
Geneza rebusurilor rămâne un mister până în prezent, cert este faptul că ele au început a fi folosite intens în mediul educațional după ce Soros a devenit bogat și a început să stimuleze profesorii să aplice metode inovative de predare, dacă până prin clasa a 6-a ele erau pregătite de către profesori, de prin clasa a 7-a rolurile se inversează. Eu n-am nimic contra rebusurilor, atât timp cât ele sunt desenate de cei de la Academia de Arte, iar textul este alcătuit de cei de la Facultatea de Litere, universitatea formează specialiști, nu dezlegători de rebusuri și integrame.

Acum, puțin mai serios.
Toată revoluția pe care încerc să o pornesc împotriva rebusurilor, cititului și a altor lucruri care trebuiau lăsate, cel târziu, în liceu, vine din cauza că am ajuns în momentul în care oferta universităților este slabă, iar acest fapt este generat de faptul că studenții cer tot mai puțin de la universitate, cred că mi-e dor de oameni dornici să învețe ceva nou. Vouă?

Ceea ce trebuia de înțeles.
Universitatea asta-i instituție de învățământ superior. Universitatea are misiunea de a forma specialiști. Integramele și Crosvoardele îs populare la piața Baidukova din Bălți, iar cititul de pe foaie în Parlament și Guvern. Viață nu oferă multe căi, ai de ales între vrei să ajungi ceva sau nu vrei.