Nu că aş fi mare expert în a profesa, dar neputinţa unor profesori de a-ţi capta atenţia şi a te ţine treaz până la sfârşitul lecţiei este pe zi ce trece tot mai pronunţată. Covingeraea şi dăruirea unui profesor îl plasează într-o ierarhie invizibilă, care aparent nu are nici o importanţă, dar studenţii, elevii (cei obiectivi) vor răscoli în memorie tehnicile de predare inedite, neobişnuite a profesorului "x" sau "y" şi atunci mulţi dintre ei vor pierde punct.

Parcă te gândeşti că toţi absolvesc aceleaşi universităţi, au fost şi colegi, dar metoda de predare sau atitudinea este atât de incompatibilă, încât ţi s-ar părea că te afli în două lumi diferite, legate indirect de cordonul studenţesc. Cu siguranţă fiecare are o personalitate unică, însă nepăsarea unora îi face să se diferenţieze atât de mult.

Dacă profesorii din licee sau universitaţi ar iesi din tipare şi ar fi mai nonconformişti, mai în pas cu noile trend-uri, oarecum diferiţi, pentru că şi genereţia actuală este diferită, studenţii ar găsi în ei un prieten bun decât un profesor sever şi pretenţios. Chiar dacă unii profesori nu reuşesc să depăşească bariera generaţiilor opuse, e bine să te perfecţionezi, să ştii ce vor tinerii, chiar dacă nu eşti pe aceeaşi undă cu ei. Cel mai conservator profesor poate să-ţi atragă atenţia, important e....CUM o face!!!

De exemplu, un profesor/instructor de limba engleză predă într-o simplă şcoală. În 99% din cazuri, lecţia ar fi trecut neobservată, elevii ar fi stat cu ochii pe ceas, aşteptând să sune clopoţelul, iar profesorul ar fi explicat de zece mii de ori tema pentru acasă. Dar să nu generalizăm, sunt şi excepţii care mi-aş fi dorit să devină lucru comun.

Însă acelaşi profesor va fi total diferit şi va avea o atitudine mai bună activând într-o instituţie privată sau într-un centru de limbi străine privat. De ce..???, pentru că e motivat să se dăruiască, deşi ar trebui s-o facă involuntar oriunde şi oricând şi pentru că în loc de 30 de elevi, se dedică doar celor 15. E frumos atunci când două ore trec neobservate, iar materia o asimilezi pe loc, te adresezi la „tu" şi vrei să nu se mai termine....să înveţi...înveţi, pentru că pare atât de uşor....de fapt şi este.

Incontestabil, în asemenea cazuri, salariul joacă un rol important. Este oare salariul un criteriu de a-ţi demonstra măestria de a profesa necondiţionat, obiectiv şi imparţial??? Îmi pare rău că există, dar ei există... profesori plafonaţi, expiraţi şi total plictisitori (cu tot respectul....desigur). Privat sau de stat, nu contează, important este că Eu, Tu.....Voi...Noi, peste câţiva ani să ne amintim cu drag de scumpii noştri profesori.