Introducere.
Se făcea că era anul douămiidoisprezece, an de cotitură nu doar pentru orașul, municipiul, țara și continentul meu, ci chiar pentru planeta mea și chiar încă și mai mult - pentru galaxia mea.

Cuprins.
O dată cu venirea lunii aprilie, a sosit și primăvara în orașul meu, iar fetele și băieții din universitatea mea sunt fericiți și stau mai mult în fața blocurilor de studii. În universitatea visurilor mele, studenții nu fumează pe scările universității și nici la colț. În același timp în universitatea visurilor mele studenții au uniformă, pe care o poartă cu mândrie și care e diferită de cea de la alte universități. Studenții de la universitatea visurilor mele sunt mândri că învață în această universitate și respectă tradițiile ei.
Dar să revenim la prezent. În această săptămână, vor avea loc 4 evenimente sportive majore, 2 finale și 2 derby-uri. În universitatea visurilor mele, studenții vor merge la meciuri nu doar din cauza că îi obligă profesorii de sport, ci pentru că aceste echipe sunt parte a universităţii, iar la meciurile lor numărul de spectatori este aproximativ egal cu cel de la miss-uri sau baluri de boboci.
În universitatea visurilor mele profesorii vor utiliza studii de caz, exemple concrete, simulări în timpul seminarelor, cât şi metode inovative de predare, dar acestea până la urmă sunt detalii, cel mai important lucru pe care ar putea să-l aibă universitatea viitorului sunt TRADIŢIILE.

Încheiere.
Până la urmă, fiecare Poşta Veche, are Ciocana ei, iar viitorul ar putea fi nu tocmai atât de... departe pe cât suntem dispuşi să ne imaginăm noi. Dacă tot unii zic că ne pierd timpul aiurea în universitate, zic, măcar am putea să-l pierdem util şi plăcut.

p.s. Acest eseu vine ca o completare a campaniei „Fii student!", care recent a fost lansată în universitatea mea.