Ce spun cei din primul val de revenire?

Olga BÂTCĂ: „Acum îmi doresc să fiu aici"
Olga Bâtcă este prima beneficiară a proiectului. A venit după 10 ani de studii în Franţa, cu 4 diplome, stagii la importante companii şi cu cele două fetiţe ale ei, cărora trebuia să le prezinte Moldova. Acestea din urmă îi impun şi un program aparte, motiv pentru care lucrează part-time în 2 locuri şi spune că nu duce lipsă de oferte, au solicitat-o chiar şi unele partide. Are multe proiecte şi e convinsă că cel puţin 3 ani va mai sta în Moldova, mai ales că fetiţele ei sunt încântate de ţara părinţilor.
Olga este adepta teoriei precum că „trebuie să înveţi toată viaţa". Iată şi acum, după competenţele economice, juridice şi de comunicare înşiruite în CV, mai urmează un master extern la un Institut de Studii Politice, în Dezvoltare Regională. 

Anunţuri de angajare discriminatorii
După multe interviuri de angajare, Olga recunoaşte: „În Moldova e mare discriminare la acest capitol. Anunţurile, dacă sunt publice, conţin limite de vârstă (de obicei până la 35 de ani), condiţii de gen : domnişoare sau neaparat tineri, dar „cu experienţă". La interviuri cu responsabilii, se notează mai puţin stagiile şi experienţa, dar neapărat vârsta copiilor". Olga nu-şi explică unde au învăţat angajatorii astfel de reguli, dar e sigură că această triere mecanică nu-i ajută decât să se păcălească.
Încă o meteahnă a unor companii serioase, multinaţionale este să nu comunice pretendenţilor rezultatele interviurilor: „Important e că promit, iar apoi susţin că politica lor e să nu comunice rezultatele".
Întrebată dacă nu e prea minuţioasă în detalii comparativ cu şefii care au mai puţine facultăţi şi sunt de factură pur moldovenească, Olga Bâtcă spune că persoanele cu care lucrează sunt la fel de minuţioase, şi asta o face să se mulţumească de faptul că a ales o companie moldovenească, despre care, cică, în scurt timp vom auzi mai des.

„ Doamne-fereşte de o boală"
„Acum îmi doresc să fiu aici", concluzionează prima tânără adusă acasă prin programul care în scurt timp s-ar putea extinde şi diversifica. Pentru ca să rămână pentru mai mult timp, însă, ar fi cazul ca serviciile sociale să se oprească din regres. Or, o spun majoritatea celor care au venit din ţări civilizate, printre care şi Olga : „Doamne-fereşte de o boală... Am cunoscut în Franţa un chirurg cardiolog, emigrat din Moldova, care operează anual sute de copii. Aici, văd că Institutul de Cardiologie se desfiinţează. Am cunoscut aici bolnavi de cancer, care o iau drept diagnostic fatal, acolo e cu totul altă atitudine. Dar banii pe care trebuie să-i plăteşti benevol-obligatoriu la spital, la şcoală, la grădiniţă? Mă îngrijorează securitatea alimentară şi buticurile cu ţigări la tot pasul, agresivitatea verbală, sexualitatea afişată în scop publicitar, violenţa şi moartea de la TV. Chiar dacă pentru mine, ca specialist, oportunităţi sunt poate chiar mai multe decât în străinătate, dacă o fi să mă întorc acolo, o să fie pentru că mă tem pentru copiii mei".

Companiile multinaţionale reticente faţă de absolvenţii din străinătate

Coordonatoarea programului, Viorica Olaru-Cemîrtan îi înţelege foarte bine pe cei care au venit din străinătate, la rândul ei şi ea a fost adusă de dor acasă, abandonând oferte avantajoase. La diferite etape, Viorica a comunicat aproape zilnic, prin e-mail cu cei ispitiţi de proiect, dar şi cu potenţialii angajatori.
„Multe companii s-au arătat interesate, am sperat mai ales la cele multinaţionale, cu management şi cerinţe de alt nivel. De fapt a fost cu totul invers, unii au evitat competenţele tinerilor şcoliţi în străinătate de teama că aceştia şi-ar dori un salariu prea mare, altfel de condiţii pentru competenţele pe care le deţin.... Astfel, unii tineri şi-au găsit job-uri cu forţe proprii, avem angajaţi în structuri şi agenţii de stat, dar şi la firme private. Unii chiar au salarii destul de bunicele şi au renunţat la susţinerea proiectului."
Întrebată despre principalele motive care i-a adus pe tineri acasă, coordonatoarea proiectului spune că sunt dintre cele mai variate: „unii au venit pentru că aveau peste hotare probleme cu actele şi permisele de şedere, alţii pentru că şi acolo e criză şi se înregistrează reduceri de tot felul, şomaj. Unii dintre cei care au revenit, la timpul lor nici nu au avut scopul să înveţe ca să rămână acolo. Dar să ştiţi că în fiecare dintre ei există o dragoste aparte faţă de neam, durere pentru ţară, schimbare, familie, părinţi."

Pentru cei veniţi, nu doar banii contează

Octavian Apostol a revenit în ţară împreună cu soţia sa, Mariana. Tânărul absolvit două facultăţi peste Prut, Ştiinţele Economice şi Dreptul, se consideră patriot şi spune că nu doar banii contează. Chiar dacă are un salariu lunar de numai 150 de euro la o companie privată, este optimist şi spune că foarte curând acesta se va dubla.
Soţia sa, Mariana Apostol, e şi ea angajată prin acelaşi program la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor.
„Vroiam să revenim acasă dar nu ştiam dacă ne vom găsi de lucru. Ne bucurăm că ne-am întors. Acum în ţară e mai multă libertate, plus că şi părinţii noştri sunt aici", spune Octavian.

Societate nedumerită pe forumuri: „Cum poţi să vii?!"

Se pare că cea care nu-i prea înţelege pe cei reveniţi acasă - e societatea, lumea, care crede că acolo curg râuri de lapte şi pietrele-s cu miere. „Cum, băi, tu cu diplomă de IT-ist, ai lăsat o ţară în care toţi se rup să plece şi ai venit într-o mocirlă sărăcăcioasă. Ceva este la mijloc?!", e mesajul principal al comentariilor la o publicaţie despre un tânăr din proiect, a cărei revenire nu a fost înţeleasă, ba mai mult blamată pe forumuri.

Trecuţi prin sistemul de învăţământ american sau european, pe mulţi dintre moldovenii reveniţi în ţară din dor de casă, îi doare mentalitatea şi proasta organizare. Aceasta, şi apoi salariile mizere îi fac să tânjească după străinătate. Unii, după ce îi dau ţării din competenţe şi experienţă, pleacă înapoi, cu atât mai mult că programul nu impune restricţii în acest sens.
E şi cazul Cristinei Tăbăcaru.

Cristina Tăbăcaru: „Am venit acasă pentru că am competenţe mai rar întâlnite, pentru familie, pentru schimbare. Totuşi ... sunt nevoită să mă întorc în România"

„Am mai lucrat şi înainte de program în cadrul unui proiect pe domeniul incluziunii sociale în Moldova, deşi nu am fost permanent în RM mi-a plăcut că puteam cumva influenţa politicile de reformare în domeniul protecţiei sociale şi că puteam aduce o schimbare în ţara mea. Astfel, după experienţa anterioară, am început mai des sa studiez oferta posturilor vacante din Moldova" spune Cristina Tăbăcaru, o tânără cu experienţă şi cunoştinţe solide în domeniul incluziunii sociale, a terapiei în autism, a educaţiei incluzive. A aflat de programul finanţat de IOM şi i s-a părut interesant şi atractiv.
Decizia Cristinei de a participa la concurs a fost una dificilă, pentru că remunerarea muncii pe care o găsise în cadrul Ministerului Educaţiei, era mult prea mică, chiar şi cu indemnizaţia din partea IOM:
„M-am bucurat că am reuşit la concurs. Obiectivul meu a fost să învăţ din realitatea din RM şi m-aş bucura să fi adus schimbări la nivelul postului pe care îl ocupasem. Nu regret că m-am angajat, am învăţat destul de multe şi am participat şi la câteva formări utile atât pentru dezvoltarea profesională cât şi pentru cea personală"

Cristina crede că studiile şi experienţa realizată în afara graniţelor Moldovei reprezintă un avantaj, a simţit asta personal :
„Am venit pentru părinţi, familie şi pentru dorinţa de a participa ca şi cetăţean activ în ţara în care am crescut, ştiu că deţin nişte competenţe care nu sunt atât de des întâlnite în RM.
Din păcate voi lucra până la sfârşitul lui martie în cadrul Ministerului Educaţiei, adică am lucrat 6 luni în timpul în care am fost cuprinsă în programul IOM şi alte 6 luni, pe cont propriu. Dar voi reveni în România, din cauza instabilităţii politice şi a salariului foarte, foarte mic în administraţia publică."

Viorica Olaru-Cemîrtan, coordonatorul proiectului:
„Condiţia era ca tinerii să-şi găsească de lucru aici, în ţară. Noi îi asistăm informaţional (le trimiteam zilnic oferte de muncă). Dacă se ajungea la o înţelegere de angajare, la 30 dintre ei le rambursăm cheltuielile de drum, şi le mai plătim câte 200 euro adaos la salariu timp de jumătate de an."

Astfel, în prima parte a proiectului au revenit 26 de tineri moldoveni, şcoliţi în străinătate, 2 dintre ei şi-au găsit servicii atât de bune, încât au renunţat la adaosul la salariu, iar apoi au fost selectaţi încă 6 tineri, în urma etapei suplimentare, care s-a încheiat la 29 februarie curent.