Studenție "la pachet"
Fii fan pe Facebook
de Ion Tcaci
Un medic în devenire: “ADÂNCĂ DEZAMĂGIRE: Noi nu zburăm, ci alergăm, târând avionul!”
Activând în secţia de Anestezie şi Reanimare Cardiochirurgicală în calitate de rezident, aveam impresia că sunt la o întinsătură de mână până a atinge culmile Anesteziei şi Terapiei Intensive.
Mă gândeam că mai am nevoie doar de puţin timp pentru a-mi mări bagajul practic şi încă un pic de literatură de mai răsfoit.
Mă gândeam că mai am nevoie doar de puţin timp pentru a-mi mări bagajul practic şi încă un pic de literatură de mai răsfoit.
Sentimentul pe care-l trăiam în plan profesional era că eu zbor, poate decolez şi aterizez cu ajutorul celor mai în vârstă şi mai experimentaţi, dar totuşi zbor.
Astăzi am avut oaspeţi o echipă de medici ucraineni dintr-un centru de cardiochirurgie din Kiev. Au venit oamenii să împartă experienţa lor cu noi.
Au lucrat în timpul intervenţiei demonstrative cu preparate BUNE şi SCUMPE, despre care eu doar am citit în cărţi ştiind că pot fi înlocuite în caz de sărăcie şi zgârcenie, cu preparatele pe care le folosim noi.
Până astăzi mă mândream că noi, folosind medicamente ieftine şi echipament învechit, reuşim să avem aproximativ aceiaşi indici ai mortalităţii ca în centrale de cardiochirurgie performante din lume.
Încă nu am reuşit să fac vreo stagiere undeva într-un centru de cardiochirurgie peste hotare, de aceia demonstraţia de astăzi a medicilor ucraineni a fost pentru mine prima întâlnire cu altă medicină decât cea moldovenească.
Pe cât am rămas plăcut impresionat de cele demonstrate, pe atât sunt nemulţumit de cele constatate.
În primul rând, am înţeles că noi nu zburăm, ci alergăm târând avionul din urma noastră pentru că statul nu are bani de combustibil. Mă simt şi eu ca în bancul când soţii şi-au dat seama după 20 ani trăiţi împreună, că în tot acest timp confundau accesele de astm bronşic cu orgasmul.
Dacă până acum eu doar ştiam, din cărţi, că se poate şi ar fi de dorit de lucrat altfel, păi astăzi după ce am văzut cum se face acest lucru, eu sunt sigur că nu mai vreau să mai lucrez aşa cum am făcut-o până acum.
Eu nu mai vreau să lucrez cu preparate ieftine, care au efect advers asupra medicului, dublându-i numărului de peri suri la fiecare şase luni.
Eu nu mai vreau să mai aud niciodată de medicamente produse în India, Pakistan, Bangladeş, China şi Turcia.
Eu nu mai vreau să mă cert pentru fiecare analiză, fiind nevoit să demonstrez de fiecare dată că a fost argumentată.
Eu nu mai vreau să mă ating de utilajul medical produs în URSS în anii 60, cel din "pomeni occidentale" - care are patru termene de exploatare încheiate şi nici de cel recent achiziţionat din China.
Din inerţie cred că o să mai alerg un pic, târând avionul după mine, încercând să mă amăgesc că zbor şi sperând că se vor găsi bani de combustibil ...
Totuşi cred că nu ar strica să iau în calcul posibilitatea de a căuta un loc unde statul pune un preţ puţin mai mare pe viaţa şi sănătatea cetăţeanului, acolo luând totul de la capăt poate aş reuşi să zbor cu adevărat ...
www.iontcaci.info
Astăzi am avut oaspeţi o echipă de medici ucraineni dintr-un centru de cardiochirurgie din Kiev. Au venit oamenii să împartă experienţa lor cu noi.
Au lucrat în timpul intervenţiei demonstrative cu preparate BUNE şi SCUMPE, despre care eu doar am citit în cărţi ştiind că pot fi înlocuite în caz de sărăcie şi zgârcenie, cu preparatele pe care le folosim noi.
Până astăzi mă mândream că noi, folosind medicamente ieftine şi echipament învechit, reuşim să avem aproximativ aceiaşi indici ai mortalităţii ca în centrale de cardiochirurgie performante din lume.
Încă nu am reuşit să fac vreo stagiere undeva într-un centru de cardiochirurgie peste hotare, de aceia demonstraţia de astăzi a medicilor ucraineni a fost pentru mine prima întâlnire cu altă medicină decât cea moldovenească.
Pe cât am rămas plăcut impresionat de cele demonstrate, pe atât sunt nemulţumit de cele constatate.
În primul rând, am înţeles că noi nu zburăm, ci alergăm târând avionul din urma noastră pentru că statul nu are bani de combustibil. Mă simt şi eu ca în bancul când soţii şi-au dat seama după 20 ani trăiţi împreună, că în tot acest timp confundau accesele de astm bronşic cu orgasmul.
Dacă până acum eu doar ştiam, din cărţi, că se poate şi ar fi de dorit de lucrat altfel, păi astăzi după ce am văzut cum se face acest lucru, eu sunt sigur că nu mai vreau să mai lucrez aşa cum am făcut-o până acum.
Eu nu mai vreau să lucrez cu preparate ieftine, care au efect advers asupra medicului, dublându-i numărului de peri suri la fiecare şase luni.
Eu nu mai vreau să mai aud niciodată de medicamente produse în India, Pakistan, Bangladeş, China şi Turcia.
Eu nu mai vreau să mă cert pentru fiecare analiză, fiind nevoit să demonstrez de fiecare dată că a fost argumentată.
Eu nu mai vreau să mă ating de utilajul medical produs în URSS în anii 60, cel din "pomeni occidentale" - care are patru termene de exploatare încheiate şi nici de cel recent achiziţionat din China.
Din inerţie cred că o să mai alerg un pic, târând avionul după mine, încercând să mă amăgesc că zbor şi sperând că se vor găsi bani de combustibil ...
Totuşi cred că nu ar strica să iau în calcul posibilitatea de a căuta un loc unde statul pune un preţ puţin mai mare pe viaţa şi sănătatea cetăţeanului, acolo luând totul de la capăt poate aş reuşi să zbor cu adevărat ...
www.iontcaci.info
Iti recomandam sa mai citesti si...
Comentarii
Cele mai citite articole
Cuvinte cheie
