Studenție "la pachet"
Recomandate
Linkuri utile


Fii fan pe Facebook
La ce se pot gândi 3 fete când găsesc un trandafir în clanţa uşii la cămin?
O să credeţi că acest interviu miroase a patriotism, care nu e prea la modă acum. O va spune cel care nu a vorbit vreodată cu Mariana Butnaru, nu a auzit-o duminicile la Radio Noroc, ispitind ascultătorii să meargă în excursie pentru a cunoaşte adevărata Moldovă sau nu o au în prieteni pe Facebook, ca să să-i simtă în postări dorul de ţară măsurat în minute, de acolo de unde se află la studii în Spania.

 

- Mariana, cum ai ajuns în Spania şi ce studii faci acolo?
- În Spania am ajuns datorită bursei de master pe care am obţinut-o în cadrul programului Erasmus Mundus. Acesta este un program de cooperare şi de mobilitate în domeniul învăţământului superior care are drept obiectiv promovarea Uniunii Europene în calitate de centru de excelenţă al formării la scară internaţională. Am aflat despre această oportunitate pe site-ul USM.
Acum urmez masterul Arts of Euroculture, (Master în Studii Europene).

Cum rezistau studentii fără noutăţi la minut de acasă?

- Ce ai lăsat acasă?
Acasă am lăsat părinţi, prieteni şi un serviciu la care ţineam foarte mult. Cu mine am luat dorul şi dorinţa de a reveni.

- Eşti una din persoanele foarte la curent cu ceea ce se întâmplă acasă. Eşti mereu pe facebook, postezi lucruri interesante legate în mare parte de Moldova,... de ce şi cum reuşeşti?

- Deseori mă întreb cum rezistau studenţii de acum 50 - 100 de ani fără veşti la minut de-acasă ?
Mă interesează tot ce se întâmplă acasă, în Moldova, pentru că acolo au rămas cei dragi, pentru că, atunci când voi reveni în ţară, să pot relua activităţile şi proiectele mele, pentru ca să găsesc un răspuns la întrebarea Ce pot face eu ca şi acasă, în Moldova, să avem o viaţă decentă?
Cum reuşesc? Urmez programul studenţilor valabil pe orice continent.

-Ce studiezi, cum e să studiezi în Spania, comparativ cu studiile de acasă?

- Urmez Masterul Arts of Euroculture, care este o oportunitate excelentă de a afla din prima sursă mai multe despre UE, de a trăi studenţia altundeva decât în Moldova. E o experienţă şi o lecţie foarte bună de maturitate, de responsabilitate.
Dacă e să vorbesc despre diferenţele dintre sistemul educaţional din RM şi cel al Spaniei, într-adevăr, ele există, dar e firesc să fie aşa pentru că fiecare sistem şi-a avut condiţiile sale de dezvoltare. În cazul ambelor e loc de mai bine, zic specialiştii. Şi din câte observ ambele sunt în proces de reactualizare.
Cea mai mare discrepanţă însă o sesizez la nivel de condiţii pentru studii, trai, cercetare de care dispun studenţii. Promit să revin cu câteva reportaje din campusurile universitare pentru ca cititorii dvs. să poată face diferenţa şi să tragă concluziile de rigoare.

În Spania am uitat de legea reproşului, atât de valabilă în Moldova

-Eşti jurnalistă, deci apreciezi multe lucruri imparţial... numeşte câteva lucruri care ţi s-au schimbat radical în constiinţa ta de când ai plecat?

-Nu cred că am curajul să mă numesc jurnalistă. Sunt licenţiată în filologie. Dar pot spune că sunt om de radio. Nu simt că s-ar fi schimbat ceva radical în conştiinţa mea în această perioadă. Probabil am reuşit doar să zăresc şi alte orizonturi ( mi s-au creat condiţii şi oferit oportunităţi), am reuşit să învăţ lecţii de istorie chiar pe străzile Europei, să regândesc multe realităţi, situaţii, comportamente, moduri de a fi, moduri de viaţă, etc. Mediul multicultural în care am petrecut ultimul an m-a ajutat să înţeleg şi să accept diferenţele, să uit de legea reproşului atît de populară în MD.


-Vrei să revii acasă?

Sigur că vreau să revin acasă. Dar mai ştiu că fiind acasă voi dori să revin în Spania. Aşa e fiinţa umană, se atașează sufleteşte de locuri, oameni, vremuri.

- De ce?
Nu ştiu cum să explic. Este exact ca şi cu iubirea. Iubeşti pentru că iubeşti şi nu pentru careva calităţi. Vreau să mă întorc acasă pentru că Moldova pentru mine înseamnă Acasă. Mereu se găseşte ceva de făcut şi pe lîngă toate astea, e locul în care pot să-mi odihnesc gindurile, dorurile şi să fiu lîngă cei dragi.

Găsind o surpriză vie în clanţa uşii nu te gândeşti doar la PSOE

-Ai fost martor şi la nişte alegeri acolo, în Spania, (ai avut postări interesante pe facebook). Cum a fost, ce te-a uimit?

- Da, am fost martor la alegerile locale în Bilbao, autonomia Bască. M-a uimit campania electorală s-a făcut fără agresiuni şi spălări de rufe-n public. Panourile publicitare se încadrau foarte armonios în peisajul oraşului. N-am simţit nici agresivitate şi nici prost gust. Toată lumea şi-a îndeplinit misiunea profesionist. De fapt, e o trăsătură a bascilor, să facă totul ireproşabil.
Responsabilii de publicitatea electorală sunt chiar ingenioşi. Într-una din seri, revenind acasă de la ore, am găsit atârnând de clanţa uşii o pungă şi un trandafir. La ce se pot gândi 3 fete când găsesc o astfel de surpriză vie ? La orice, numai nu la PSOE (partidul socialist).

- De ce sau cine îţi e dor acuma?
Doruri am multe, chiar prea multe pentru un singur om. Mi-e dor de familie, prieteni, şi .....de radio.

- De ce sau cine îţi e dor atunci când vii acasa?
Cînd sunt în Moldova mi-e dor de Bilbao, de prietena mea Leticia, de cafeaua cu lapte ca-n Spania, de biblioteca Deusto şi de munţi.

Sunt şi din cei care vor mai mult decât muncă - bar - bere - somn

- Ai întâlnit mulţi moldoveni în Spania. Ce mai fac?

Pe cei mai mulţi dintre moldoveni i-am întâlnit pe 28 noiembrie 2010, la secţia de votare din Santander. Credeam pe atunci că votul nostru va conta, va schimba ceva acasă.
În rest, moldovenii din Spania încearcă să se descurce cum pot mai bine. Unii dintre ei, cei care îşi doresc ceva mai mult decît muncă - bar - bere - somn depun eforturi şi constituie asociaţii culturale, deschid afaceri, fac studii.

Galerie foto
Autor: Liuba Lupașco
01.12.2011
Îți recomandăm să mai citești și...
Top 15 universităţi de elită din lume
Franţa e o ţară foarte frumoasă, de aceea francezii iubesc s-o păstreze pentru ei
„我叫 Vlad, 我在丹麦留学”- la doar 2000 km de Moldova

Comentarii
Nu sunt comentarii. Comentează tu ;)
Pentru a plasa comentarii, este nevoie sa fiți logat.
Utilizatori

Sondaj de opinie

La ce bun Moldovei, Procesul de la Bologna?

Învăţăm mai puţin
Cheltuim mai mult
Obţinem note şi credite transferabile
Cu sau fără cod nou, procesul merge
Suntem în rând cu lumea


Codul din imagine:


Cele mai citite articole

Cuvinte cheie

Made by Andrian Moraresco