Francis Gurry: “Provocarea pentru Moldova ar fi “inovaţia inteligentă”
Vine din Australia, iar din 2008 este directorul Organizaţiei Mondiale pentru Proprietate Intelectuală şi zilele trecute a vizitat pentru prima dată Moldova. A fost în vizită la AGEPI, s-a întâlnit cu premierul Filat, dar şi cu studenţii. Acesta le-a vorbit studenţilor despre importanţa respectării drepturilor intelectuale, dar şi despre viaţa după facultate. Francis Gurry a primit titlul onorific "Doctor Honoris Causa".
Cum a fost studenţia lui Francis Gurry?
Oooo....asta a fost foarte demult. Dar atunci erau timpuri mai libertine. Şi din păcate realizezi cât de bine a fost sau câte nu ai reuşit să faci, abia după absolvirea universităţii.
Trei lucruri obligatorii pe care trebuie să le facă un student în timpul studenţiei?
Este o întrebare foarte grea. Aş spune în primul rând că trebuie să realizeze că lumea este foarte mare, iar procesul educaţional este unul contiunu, de lărgire a orinzonturilor fiecăruia. În al doilea rând trebuie să conştientizăm că universitatea este limitată. După ea, totul abia începe.
Cum apreciaţi nivelul inovaţional din Moldova?
Sunt impresionat de ce am vazut aici, "economia fără cunoştinte nu costă nimic". Provocarea pentru Moldova, o tara mică de altfel, ar fi "inovatia deşteaptă". Într-o ţară ca Moldova trebuie de accentuat anume acest punct. Dacă ne uităm la cele mai inovaţionale ţări, ca Danemarca, Singapore, Elveţia, Suedia, Finlanda, vedem acest lucru. Ce are Elveţia înafară de lacuri şi munţi.....are capital uman.
Recent, aţi semnat un memorandum între OMPI şi Guvernul RM, ce conţine acesta şi cum va ajuta la respectarea drepturilor proprietăţii intelectuale?
Noi cu RM avem o colaborare foarte bună. Aici am în vedere relaţia profesională dintre WIPO şi AGEPI. Memorandumul de azi vine să consolideze relaţia dintre aceste două organizaţii. Scopul este să însoţim Moldova spre calea ei în UE.
Ce are Moldova de făcut la capitolul respectării drepturilor intelectuale?
Trebuie să înţeleagă cum să le folosească corect. Proprietatea intelectuală este un vehicul care poate să ajute Moldova să-şi facă cunoscută trezoreria în toată lumea.
Găsește-ne pe Facebook