Ecaterina Sandu (numele este schimbat) este învăţătoare de clase primare la o şcoală moldovenească din Transnistria. În această școală, ca și în altele de pe malul stâng al Nistrului, toți sunt patrioți - învățătoarele, copiii și părinții acestora. Pentru că patriotismul înseamnă și acceptarea grafiei chirilice, în care se scrie „adevărata" limbă moldovenească, iar asta le permite să învețe în limba pe care o vorbesc acasă.

Dar totul are un preț, spune învățătoarea. „Părinţii sunt forţaţi de împrejurări să aleagă între şcoala rusă, unde condiţiile sunt mult mai bune decât aici, sau să-i dea la liceul de la zeci de km şi o vamă depărtare. Noi suntem soluţia de criză...", spune Ecaterina. O criză pe care femeia o resimte în mai multe feluri.
Numărul copiilor pe care îi învaţă să scrie și să citească „moldovenește", în grafie chirilică, scade de la o promoţie la alta. Acum are în clasa a treia 14 elevi. Zice că nu-i atât de rău: „Învăţătoarea care a luat anul acesta clasa întâi are 7 elevi în clasă."

„Condiţiile materiale, bine, sunt cum sunt, dar când vine vorba de cărţi, manuale, materialele didactice, starea e sub orice critică. în cel mai bun caz sunt traduceri mot-a-mot a manualelor ruseşti noi. Expresii de genul „Lena, râul nostru..." întâlnești la orice pas. Cum să-i explici copilului ce şi unde e al nostru?", se întreabă femeia.

Calea rezistenței minime
„Am impresia că suntem un bătrân bolnav şi al nimănui. Toţi aşteaptă să-şi dea duhul, îl ghiftuiesc cu toată otrava lumii, iar el - rezistă..." Dar, pentru ca să poată rezista cât mai mult în timp și pentru a fugi de schizofrenia colectivă, profesoarele din Transnistria aleg calea rezistenței minime.

Ecaterina îşi aminteşte anii 89 - 92, cînd şcoala aceasta avea peste 500 elevi. Mai păstrează atestatul de absolvire a 11 clase în această şcoală. Este scris cu grafie latină. Acum, aceasta îi foloseşte doar ca sa „traducă" programele de studii şi metodicile pe care le adaptează din cărţile pe care i le trimite o rudă, profesoară la Floreşti:
„Ne simţim uitaţi aici, dar nu putem face decât puţinul care ne stă în puteri: să nu-i prostim pe aceşti copii în măsura în care ni se cere şi pentru care suntem plătiţi."

Despre bani, sponsori și viitorul copiilor
Ecaterina are un salariu de 1500 ruble (aproape 2000 lei) pe lună. Înainte de alegeri a semnat într-un registru aparte pentru încă 100 de ruble, bani „din fondul preşedintelui pentru susţinerea bugetarilor afectaţi de scumpiri". „Alegerile la noi sunt ca la voi", oftează femeia.

AnualTiraspolul solicită şcolilor din raioane planuri și proiecte de amenajare. „Şi noi, ca proştii, am crezut că... poate, poate. Când s-a întors directoarea de la Tiraspol, ne-a zis că nu vom primi nimic. Şcoala rusă din orăşelul nostru e susţinută de ruşi, cea ucrainească - de către Kiev. Și voi... căutaţi sponsori, ni s-a spus."
Pentru cei doi copii ai săi, Ecaterina vrea un alt viitor: „Copiii învăţătoarei de limbă franceză sunt în Belgia acum, au absolvit medicina şi muncesc acolo. Iar un coleg de-al meu e preot la Cluj. Mulţi sunt în Europa."

„Învăţaţi germana, literele o să vă prindă bine peste Nistru!"
Interpretul Ionel Istrati a învățat la o asemenea şcoală, moldovenească, la Ţibulăuca, Dubăsari. „În clasele primare, când învăţam a scrie moldoveneşte, cu grafie chirilică, nici nu ştiam că în Moldova se scrie altfel. Pe urmă, la lecţia de germană, profesorul ne-a spus că literele o să ne trebuiască şi pentru partea cealalta de Nistru, unde se scrie cu grafie latină."

Își aminteşte cum învăţa istoria și geografia rusă, dar cărţile erau traduse foarte prost... „Prin clasele a 9-a învăţătoarele, mai ales la literatură, ne citeau din cărţi în grafie latină, pe care le ţineau pe genunchi. Dar pe masă întotdeauna era o carte în chirilică. La manifestări sau concursuri, dacă venea vreun reprezentant de la Tiraspol, trebuia să fie totul în limba rusă, ca să nu avem probleme. Dacă nu, atunci vorbeam româneşte."
Ionel spune că nu i-a venit greu să treacă la scrierea în grafia latină aici, la Chişinău: „Bunica avea cărţi religioase, biblia scrisă în grafie latină. De acolo am învăţat să citesc cu grafie latină. Regret doar că îmi vine greu să mă exprim corect în română."

Dosar: CEDO a recunoscut astăzi violarea Articolului 2 Protocol 1 - Dreptul la Educaţie în raport cu Federaţia Rusă în cauzele Catan şi alţii 27 c. Moldovei şi Rusiei, Caldare si alții 42 c. Moldovei şi Rusiei, Cercavschi și alți 98 vs Moldova şi Rusia.

Opt ani au aşteptat această decizie cele trei grupuri de lă liceele cu predare în limba română din regiunea separatistă a Republicii Moldova, în cazul cărora s-a pronunțat astăzi CEDO. În numeroasele interviuri solicitate de presă, directorii acestor licee spun că s-a meritat, dar nu cred că lucrurile se vor schimba mult spre bine.
Curtea a acordat un milion şi 20.000 de euro cu titlu de prejudicii morale şi 50 de mii de euro cu titlu de costuri de reprezentare.

Între timp, dacă şcolile cu predare în limba română din transnistria îşi cunosc la chip şi apucături duşmanii, atunci şcolile moldoveneşti din acest teritoriu mai au de acceptat o «nălucă» - limba moldovenească şi grafia chirilică.
Reportajul de mai sus, realizat acum un an, rămâne la fel de actual.

Conform datelor oficiale, populaţia din regiunea transnistreană e constituită din următoarele etnii: 40% moldoveni, 26% ucrainieni, 26% ruşi şi 8% alte etnii. Respectiv, ultimele date arată că în 82% dintre şcoli se predă în limba rusă, în 13,5% - în limba aşa-zis „moldovenească" cu alfabet chirilic, în 3,8% - în limba română cu alfabet latin şi în 7% în ucraineană.