Nicolae Surujiu. 60 de ani. Student la Drept
"Omul care nu lucrează asupra lui, devine amorf şi degradează", astfel crede Nicolae Surujiu, bărbatul care, după ce şi-a pus cei 3 copii la cale, a lansat o provocare vârstei, înscriindu-se la facultate. Acum este în anul patru la Drept, ULIM, asta după filologia pe care a absolvit-o în 1974. Se simte deosebit doar prin faptul că e client fidel a bibliotecii şi nu coboară ma jos de nota 8, "ca să nu piardă locul bugetar".
Mereu pus pe glume, cu un simţ al umorului aparte, moşul vorbeşte de parcă ar cita o carte. Mi-a tot amânat întâlnirea, ca să-mi "testeze insistenţa" jurnalistică.
Om de familie, cu trei copii, a înfruntat multe greutăţi în viaţă, dar a arătat că niciodată nu-i prea târziu. Dacă alţi studenţi, mai tineri, navigheaza non-stop pe internet, Nicolae Surujiu se avântă în lumea cărţilor şi nu schimbă biblioteca pe nimic în lume. Mai ales că, recunoaşte cu regret, acum în bibliotecă sunt incomparabil mai multe locuri libere decât în anii 70.
La răscruce de drumuri... tot mai bine era atunci
Îşi aminteşte cu drag de studenţia anilor ‘70 plină de romatism, când studenţii erau greu admişi la facultate. "Pe atunci la pedagogie, concurau 6-7 pretendenţi pe un loc, acum însă concursul se dă la drept şi economie, puţini merg la pedagogie. Pe vremea primei studenţii, era mare mândrie că fata sau băiatul învaţă la Chişinău, acum e ceva obişnuit", mărturiseşte Nicolae Surujiu.
Pe viitor, crede bătrânul fără un an şi 4 sesiuni licenţiat, bătălia specialităţilor se va da în domeniul tehnologiilor informaţionale, pe motiv că: „ Câştigă cel care primul a dobândit informaţia, a plasat-o şi a scos folos din ea. Acesta este principiul ghidat de pragmatism şi practicism, americanii ştiu asta...Foaie verde trei lalele, hai mândro şi te-oi cere, în acest secol nu merge", spune Nicolae.
"Am ales dreptul pentru că e de prestigiu"...
A ales dreptul, deoarece crede că jurisprudenţa este o profesie de prestigiu, ajuţi oamenii şi te orientezi mai bine în legislaţie. Problemele personale de asemenea au jucat un rol în alegerea meseriei, "aceasta-i legea vieţii, când deschizi uşa unui şef, el te întâlneşte după haine, dar te petrece după vorbă, după care vede că a dat peste o personalitate", spune Nicolae Surujiu.
Îşi doreşte să se specializeze în drept civil, de familie. Deşi recunoaşte că şi dreptul penal este atractiv, spune că nu este pentru el. "Sunt studenţi mai tineri, voinici care îşi permit un serviciu activ, operativ, pe alocuri stresant şi periculos, de ce nu?".
"Să lucrezi mai puţin şi să ai bani mai mulţi"...
Este un student exemplar, ne-a mărturisit că nota lui medie este opt. Se pregăteşte minuţios de examen şi nu trişează. Ceea ce ţine de corupţie în instituţiile de învăţământ spune că niciodată nu a oferit mită şi nici nu i s-a cerut. "Se cere de la studenţii care nu învaţă", spune interlocutorul explicit. Mai zice că niciodată nu a fost discriminat pe motiv de vârsta de către colegi sau profesori. Deşi uneori simţea privirile mai mult întrebătoare a celor din jur, este sigur că era doar curiozitate.
După ce va absolvi, intenţionează să practice dreptul, să ajute femeile care divorţează, bărbaţii care au fost daţi afară de la muncă pe nedrept, să ajute oamenii. Îi pare rău că în ziua de azi oamenii fug după bani, în loc să facă ceea ce le place şi la ce sunt buni. "Oamenii de azi au două valori în viaţă, cum să lucreze mai puţin şi cum să facă bani mai mulţi".
Galerie foto
Găsește-ne pe Facebook