Primeşte hormonale, care ajută să capete aspect feminin. Lipsa prietenilor e sursa monotoniei, dar dorinţa de a fi privită la egal şi tratată ca o adevărată femeie este mai presus. Activează într-o întreprindere de stat de mai bine de şase ani şi este apreciată la locul de muncă. Colegilor le-a fost greu să accepte transformarea fizică a Marinei, totuşi i-a reuşit să-şi păstreze locul de muncă, pentru că şefilor le-a fost şi mai greu să renunţe la un bun specialist.

„Am început prin a-mi aduce armonie în viaţă"...

-Când ai realizat pentru prima oară că, de fapt eşti femeie în corp de bărbat?
-Este greu de spus când am realizat aceasta. Cert e că acum vreo 3-4 ani, în căutare de răspunsuri despre ce se întâmplă cu mine şi de ce nu sunt ca alţi băieţi, am dat de o carte medicinală semnată de un psihiatru din Rusia despre fenomenul transsexualismului. În carte este descris foarte bine nu doar fenomenul, dar şi simptomele comportamentale. Amintindu-mi despre viaţa şi dorinţele mele din copilărie am înţeles că sunt femeie, doar că am un corp de bărbat. Astfel am început să rezolv problema, pentru a-mi aduce armonie în viaţă.

-Ai fost îndrăgostită de fete?
-Am avut anumite simpatii. Chiar şi încercări de a stabili relaţii, dar fără succes. Nu pot să spun că am fost îndrăgostită, a fost mai mult o atracţie sufletească de a fi cu acea fată alături. Dar atracţie trupească faţă de fete nu am avut niciodată.

-Dar faţă de băieţi?
-E greu de spus. Aceasta era aşa o ruşine şi atât de condamnabil, că nici nu gândeam că pot simţi ceva faţă de băieţi. Au fost doar simple prietenii, nimic mai mult. Acum însă totul se pune la loc. Simt acea nevoie de dragoste sufletească şi trupească faţă de bărbaţi. Însă nu îmi permit să mă îndrăgostesc, pentru că nu am trecut transformarea completă. Sau poate încă nu am găsit acea persoană, care să mă primească aşa cum sunt, indiferent de neajunsurile corpului.

„Se tem să nu apară vreun nebun, care să-mi surpe viaţa pentru că sunt aşa"...

-Cum au reacţionat părinţii la transformarea ta ?
-Părinţii sunt persoanele care mă ştiu toată viaţa cu un anumit gen exterior. Acum însă se pune problema să mă primească în alt gen. Bine, sufleteşte şi moral sunt aceeaşi persoană, însă ei, ca şi restul, văd corpul şi înfăţişarea. Le este greu să-şi schimbe atitudinea. Şi îi înţeleg. Nici nu cer mult. Sunt bucuroasă că nu se dezic de mine şi rămân copilul lor în continuare. Probabil că părinţii ştiau că ceva era în neregulă cu mine încă din copilărie, dar ca să nu apară probleme, îşi ascundeau suspiciunile. Acum părinţii speră că voi avea o viaţă fericită. Cea mai mare problemă pentru care îşi fac griji, e să nu apară vreun nebun care să-mi surpe viaţa deoarece eu sunt aşa.

-Cum este viaţa ta acum?
-Nu am o viaţă foarte nenorocoasă. Sunt nefericită, dar trăiesc aşa cum mă simt. Mă comport aşa cum vine din inimă, fără să-mi ascund identitatea. Acum nu trebuie să mimez viaţa unui bărbat, fiind tot timpul cu gândurile la ce să spun şi ce să fac, ca cei din jur nu cumva să spună că nu sunt cine sunt. Acum duc o viaţă de femeie obişnuită, în singurătate cum sunt şi alte femei, ocupându-mă de carieră şi studii. Sperând.

„ ...sunt prada ideală pentru omul de rând"

-Cum sunt percepuţi transsexualii în societatea noastră din perspectiva experienţei trăite?
-Mentalitatea societăţii din Moldova e ca cea din evul mediu, când oamenii primesc ceea ce nu este comun ca ceva rău, ce trebuie izgonit sau exterminat. Din păcate moralitatea şi cultura socială din Moldova este foarte înapoiată, ceea ce se vede nu doar prin atitudinea faţă de homosexuali sau transsexuali, dar şi prin valorile morale ce predomină. Unica bucurie pe care o are omul de rând este... bârfa, arătatul cu degetul. Eu sunt pradă ideală pentru ei. Fiind un fenomen atât de rar pentru Moldova, foarte bine simt că societatea nu tolerează neobişnuinţa. Nu am niciun prieten. În alte ţări sunt foarte multe persoane care chiar şi mă ajută şi mă susţin. Oare nu spune acest fapt despre aceea că societatea în Moldova are o breşă morală foarte serioasă? Nu neg faptul că mulţi oameni din Moldova în realitate sunt simpli şi cu o morală ridicată. Dar este de ajuns să te deosebeşti prin ceva, că deja apare critică şi ură. Ştiţi ce mi-a spus odată o persoană: „Eu înţeleg că sunt homosexuali şi transsexuali la Moscova, dar să fie în Moldova?! Nicidecum nu voi primi aşa ceva în Moldova!"

„Norocul meu e că sunt un angajat bun, atât de bun încât nu contează cum arăt sau ce haine port!"...

- Cum faci faţă gurii lumii la serviciu?
- Aici „problema" a fost mai gravă decât în stradă, deoarece transformarea mea s-a produs fără a întrerupe activitatea. Astfel colegii de lucru au fost martori mai multor etape de trecere, în afară de cele finale. Foarte mulţi colegi s-au îndepărtat de mine, mă ignorau şi nu doreau să aibă „de afacere" cu mine. S-au început bârfe şi speculaţii pe seama mea, pe orientarea sexuală, pe moralitate. Eu sunt un angajat bun, iar şefii fiind anume pentru business şi pentru lucru, nu ascultau de gura lumii, ci la cum îmi execut atribuţiile, ce contează cum arăt şi ce haine port?

-Cât timp ţi-a luat să te accepte alţii, s-a întâmplat deja?
-A fost nevoie de vreo 2 ani. Iată aşa, pas cu pas, viaţa în colectiv vine la normal, motivul bârfelor devine neinteresant, colegii mă văd ca pe o simplă femeie. Chiar şi bărbaţii deja nu mă primesc în companie la o petrecere ca pe un bărbat, ci mai degrabă ca pe o femeie. La sigur mai sunt şi persoane care au o atitudine negativă faţă de mine, dar de mult nu din cauza transsexualismului, ci din cauza simplei invidii.

Transsexualismul - un bun prilej de batjocură şi glumă

-Ai fost discriminată, când şi cum ai reacţionat, din partea cui a fost?
-Cum să nu fiu discriminată? Transsexualismul este un foarte bun prilej de batjocură şi glumă. La începutul tratamentului, când exterior începeam să devin mai fină, şi îmi lăsam părul lung, eram poreclită şi înjurată, în special de bărbaţi. Femeile chiar dacă aveau unele sentimente negative, se abţineau de la astfel de cuvinte. Acum sunt discriminată altfel. Când află cine sunt, mă privesc iscoditor, apoi apar vorbe, şuşoteli. În faţă mi se adresează la feminin, pe la spate la masculin. Lumea are o dorinţă nebună de a spune despre mine oamenilor necunoscuţi, de a arăta cu degetul la mine. Aceasta este cea mai mare discriminare - să dezvăluie trecutul meu altora fără acordul meu. Oare ce persoană nu are taine? Cum s-ar simţi persoana, dacă cineva i-ar afla taina şi ar spune-o tuturor?

-Ce părere ai despre deciziile homofobe recent votate în câteva oraşe ale Moldovei?
-Eu nu privesc aceste decizii ca ceva legat anume de mine. Pur social, este o prostie. Mai bine spus - o agonie a unor funcţionari incompetenţi, care nu sunt buni mai mult pentru nimic. Acei funcţionari vor să creeze impresia că îşi fac meseria. Acum, când Moldova se află într-un moment critic, când nici situaţia politică şi nici cea economică nu este stabilă, nu s-a găsit altceva mai bun decât a primi astfel de decizii. Aceşti funcţionari speră că astfel societatea va crede că ei eu grijă de starea morală a lor. E nostim să interzici ceea ce şi aşa nu este. Cu acelaşi succes ei puteau interzice manifestaţiile oamenilor de culoare.

Veşnica problemă: ...„nu sunt persoana din buletin"

-Din punct de vedere a identităţii în acte, cum te descurci?
-Cât n-ar fi de straniu, în Moldova cu o atitudine preponderent homofobă în societate, cele mai multe greutăţi sunt din cauza actelor. Da, sunt persoane care doresc să-mi facă rău, chiar şi să mă ucidă, dar acum aceste probleme apar deoarece exteriorul nu corespunde datelor din paşaport. De exemplu, eu nu pot să iau un credit, nu pot să-mi caut un job mai bun, nu pot să ridic un colet poştal, nu pot trece graniţa pentru a-mi face operaţia, nu pot barem vota...Nu sunt persoana din buletin!!!

„Biserica şi credinţa a fost transformată în politică"...

-Eşti o persoană credincioasa? Mergi la biserică având în vedere atitudinea bisericii faţă de minorităţile sexuale?
-Dacă e să vorbim despre credinţa adevărată, da, eu cred în Dumnezeu, cred în Sfânta Scriptură. Eu nu cred în biserică şi în preoţii de acolo. Din păcate dorinţa oamenilor de a crede în Dumnezeu aşa numiţii preoţi o folosesc în scopuri personale şi populiste, influenţând masele pentru a face aşa cum doresc „sfinţii". Biserica şi credinţa a fost transformată în politică. Nu degeaba preoţii atât de activ intervin în activitatea politică, deoarece ei sunt una şi aceea. Într-un fel, mulţi enoriaşi şi mai ales preoţi nu sunt slugile Domnului, ci sunt nişte fanatici. Iar unui fanatic poţi să-i aduci cele mai logice argumente, însă tot una nu-l vei face să-şi revadă poziţia. Cel mai greu este să porţi o discuţie cu un „credincios" înverşunat.