Studenție "la pachet"
Recomandate
Linkuri utile


Fii fan pe Facebook
"Profesorii trebuie evaluaţi de studenţi, nu prin ordinul ministrului"

"Am crezut că particip la schimbarea Moldovei acum doi ani, în Piaţă, la 7 aprilie. N-a fost să fie. Acum cred că voi reuşi să-mi iau şi să împart din porţia de schimbare prin evaluez.eu şi alte proiecte", astfel îşi exprimă Elena Zgardan pornirea de a evalua profesorii şi universităţile printr-un site, care se pare, a deranjat ministerul de profil, universităţile şi unii profesori, penalizaţi de studenţi.
- Elena, cum a început a se naşte evaluez.eu şi cât de uşor a fost „travaliul"?
- A fost ideea, susţinută de prieteni şi de familia mea, am lăsat serviciul care îmi aducea bani şi m-am avântat într-un vis care, pentru moment ne consumă rezervele.
Partea activă a început în februarie. Am înregistrat 2 oferte şi o lecţie din asta. O ofertă a fost de 4000 euro şi alta ...de 400. Normal că am ales-o pe ultima, chiar dacă pe parcurs investiția s-a dovedit a fi mult mai mare, cred că am făcut alegerea corectă. Am colaborat cu un fost absolvent al UTM, creativ, dispus să intervină cu modificari şi la miezul-nopţii, astfel încât la 2 septembrie ne-am lansat.

Suntem prea săraci ca să ne permitem profesori "ieftini"

- Care e mesajul pe care vrei să-l transmiţi celor care aud prima dată de evaluez.eu?
- Mulţi profesori şi-au ales meseria fără a fi siguri că aceasta e ceea ce îi reprezintă. Meseria de profesor este o artă pe care trebuie să o deţii. Unii o fac din nevoie, alţii din interese financiare, pentru că altcumva nu au reuşit. Cred eu că suntem prea săraci ca să ne permitem luxul de a avea profesori ieftini din punct de vedere profesional. Şi viceversa, avem profesori foarte buni, prin definiţie, şi e timpul să-i cunoaştem şi să le rostim public numele.

- Există proiecte similare în lume?
- Da. Unul din cele mai mari proiecte conţine peste 10 milioane de evaluări (ratemyprofessor.com). Un prieten din Canada ne-a sugerat să ne inspirăm din acest proiect, foarte puternic şi bine pus la punct. În spatele lui stă o companie de evaluare cu o metodologie experimentată și funcțională.

- Care e dovada de maximă apreciere a ceea ce faceţi prin evaluez.eu?
- Îmi spun şi scriu studenţii, că profesorii vin la ore şi întreabă studenţii de site, iar cei slabi - încep a-şi schimba atitudinea la capitolul criterii invocate...N-o să dau nume. Dar sunt profesori care au început să se modeleze. Dar avem și profesori care ne scriu și se bucură de faptul că într-un sfârșit primesc un feedback de la studenţi pentru munca depusă.

Profesori decedaţi - activi pe site-urile universităţilor

- Ce spun cifrele din informaţia acumulată pe site?
- La moment avem peste 2900 evaluări. Aceasta este foarte puţin, având în vedere că avem pe site peste 2600 profesori. Dar, sunt profesori cu 80 de evaluări, dar şi profesori fără vreo una. Avem Universităţi cu mii de evaluări (UTM, ASEM) şi avem universităţi absolut absente (UASM). Rata evaluărilor bune, comparativ cu cele slabe este de 70/30. Adică e mai multă informaţie pozitivă.


- Cine plasează pe site numele profesorilor care urmează a fi evaluaţi? Aveţi o listă a lor de la universităţi sau cum se face?

- Eu îi plasez, dar reticenţa universităţilor faţa de proiect (inspirată din criticile Ministerului de profil) îşi spune cuvântul. Colectez informaţia de pe site-ul universităţilor. Au fost însă cazuri când am propus spre evaluare profesori decedaţi, pentru ca universităţile nu au grijă să actualizeze informaţia.


- Şi dacă eu ca student consider extraordinar un profesor care nu e în listă, ce fac?
- Ne scrie. Multă informaţie vine de la studenţi. Ei ne trimit numele, până şi nr de telefoane mobile. Ei sunt interesaţi şi cele mai dese mesaje sunt de genul: „Profesorul acesta e extraordinar. Eu vreau să-l evaluez." Nu invers, cum presupune ministerul.

Ministerul: Nu ştim cum, dar nu aşa

- Ministerul de ce nu ar fi interesat să ştie ce cred studenţii despre profesori?
- Pe 2 septembrie, după ce am lansat site-ul am avut o discuţie cu 2 consilieri guvernamentali.. Ei au spus că proiectul este interesant, ei vor face un pic de lobby... din păcate efortul lor nu sa soldat cu vreun rezultat, în aceeași seară am citit pe facebook un mesaj unui angajat public (aşa au considerat ei de cuviinţă să spună) Noi, (Ministerul Educației) niciodată nu o să ne aliem unor astfel de proiecte. Mai recent, dna Handrabura a declarat că din moment ce noi nu suntem persoane juridice nu suntem convingători şi că nu vede în proiect decât o rețea de socializare. 


- De ce credeţi că apare conflictul şi ce aşteptări aveţi de la Minister?

- Ei spun că evaluatorii sunt anonimi, iar numele profesorilor reale. Nu sunt anonimi, cel puţin administratorul cunoaşte numele tuturor utilizatorilor şi prelucrează mesajele. Nu este nevoie ca Ministerul să spună: uite oameni buni, noi vrem ca voi să înghiţiţi acest proiect. Eu vreau ca ei să spună: iată proiectul, el există, deja s-a dat frâu liber evaluărilor, profesorii ajung pe site, hai mai bine să facem aşa ca informaţia să fie corectă. Noi vrem asta din respect pentru profesori. Pentru moment însă mesajul ministerului de resort ar fi: "Nu ştim cum trebuie, ştim că nu-i bine cum faceţi voi". 


- Preventiv există un top al profesorilor şi universităţilor? Ce trend-uri se urmăresc.

- Există un top al profesorilor, se conturează unul al universităţilor. Atunci când vorbim de colaborare între noi, universităţi şi minister, mă refer şi la faptul că unirea eforturilor ar permite să adunăm un număr critic de evaluări şi aceasta ar spori credibilitatea şi greutatea informaţiei. Dar proiectul urmează curînd să ofere și alte informații prețioase.

Profesorii din top vor ajunge „ai anului". Nu şi cei „răi"

- Se vor face nişte rezultate publice cumva, vreo festivitate?
- Vrem să organizăm votarea Profesorului Anului, mai întâi un top a celor mai buni profesori pe universităţi în parte, apoi pe toate în întregime.


- Şi profesorii cu note slabe vor fi "premiaţi"?
- Nu acesta e scopul nostru. Nu vrem să facem spectacol din asta, să arătăm cu degetul. Topul acesta există pe site ca ei să înţeleagă că mai trebuie de lucrat asupra lor, că studenţii aşteaptă altceva.


- Unul din criteriile de evaluare pe site este coruptibilitatea. Salariile mici sunt de vină?

- Motivarea corupţiei cu salarii mici e un sindrom în Moldova. Şi eu acum lucrez fără salariu, asta nu înseamnă că trebuie să iau mită. Dacă profesorii se plâng pe salarii mici, iar administraţia le dă posibilitatea să şi le mărească vânzând note, atunci la ce ne mai trebuie universităţi. Să lăsăm practicienii să-şi crească cadrele de care au nevoie. Cum am spus anterior, meseria de profesor este o artă pe care trebuie să o deţii şi să o exploatezi la randament maxim şi care trebuie să-ţi placă, iar dacă vrei mai mulţi bani, caută un al doilea job.

La Ziua Uşilor Deschise Universitatea ar convinge mai uşor arătând angajabilitatea absolvenţilor

- Credeţi că o evaluare bună, luată în serios ar putea duce la măsuri drastice în sistem?
- Cred că într-un final am putea vedea de ce există discrepanţa asta de mii de absolvenţi înscrişi în rândurile şomerilor şi companii care nu găsesc specialiştii de care au nevoie. O universitate care se respectă, la ziua uşilor deschise va spune candidaţilor, cum mi s-a spus mie în Franţa, de exemplu: "Uite rata angajabilităţii absolvenţilor noştri este spre exemplu, de 99%, uite noi avem cei mai buni profesori la specialitatea asta, şi după absolvire noi îţi oferim suportul acesta şi acesta". Argumentat? Cine a urmărit în Moldova rata angajării tinerilor vreodată? Cât să mai aşteptăm?

- Ce aveţi de câştigat din evaluez.eu?
- Este un proiect social, acum financiar nu avem absolut nimic de câştigat, ba dimpotrivă, investim banii noştri, în speranţa că lucrurile în sistemul educațional actual se vor schimba spre bine.

 

Autor: Liuba Lupașco
08.12.2011
Îți recomandăm să mai citești și...
Profu’ care “traduce” vedetele în engleză
Jurnalism sau relaţii publice? America a ales.
“Acri” sau “Pâinea lui Dumnezeu”- sunt ai noştri

Comentarii
Nu sunt comentarii. Comentează tu ;)
Pentru a plasa comentarii, este nevoie sa fiți logat.
Utilizatori

Sondaj de opinie

La ce bun Moldovei, Procesul de la Bologna?

Învăţăm mai puţin
Cheltuim mai mult
Obţinem note şi credite transferabile
Cu sau fără cod nou, procesul merge
Suntem în rând cu lumea


Codul din imagine:


Cele mai citite articole

Cuvinte cheie

Made by Andrian Moraresco