Chiar dacă sunt oferte, tinerii fără experienţă îşi găsesc cu greu un loc de muncă. Pe de altă parte şi companiile sunt în dificultate. Ele găsesc greu angajaţi bine pregătiţi profesional. Mai ales dacă au nevoie de mulţi angajaţi. Salariul, se pare ar împăca aceşti doi subiecţi. Mai ales mărimea lui.
Artur Corcodel: Nu-i "principalu să vină capica”
La cei 24 de ani, Artur Corcodel reuşeşte să facă opt facultăţi, patru absolvite şi alte patru în proces de absolvire. Pe lângă aceasta, şi-a deschis propriul studio de muzică, pentru că muzica e elementul constant în viaţa sa. De mic, cânta în corurile şcolare, deşi zice că niciodată nu şi-a dorit să cânte. Studenţilor le doreşte să renunţe la stereotipuri şi să facă ceva, pentru că nu e de-ajuns să-ţi doreşti. Despre muzică, artă, studenţi leneşi şi „mentalitatea” moldovenească, afli din interviul ce urmează cu tânărul care face muzică din plăcere.
Soţia ambasadorului: „Străinătăţurile” sunt acceptabile în d...
Pentru cultura e critic de artă şi iubitor înrăit de teatru, jurnaliştii o cunosc ca pe reporterul dela Cannes, scriitorii - ca pe autorul unor cărţi despre foame, iar studenţii o cunosc pe Larisa Turea ca fiind o profesoară dragă, a cărei ore trec ca secundele. Este, mai nou, soţia ambasadorului moldovean în Portugalia. Zice că mai mult învaţă ea de la studenţi.
Satul lui Nicolae Testemiţanu, ocolit de tinerii absolvenţi USMF

De ziua Mondială a Sănătăţii (7 aprilie) am fost să vedem câtă sănătate emană baştina părintelui spiritual al USMF, Nicolae Testimiţanu. Ca prin minune, baştina acestuia e şi a actualului rector, Ion Ababii. Doar că nici urmă de tineri medici absolvenţi nu am zărit în satul Ochiul Alb din raionul Drochia.
Andrei Curăraru: “Universitatea m-a ales pe mine,”I” - m-a in...
Este un tânăr, fapt care îi place cel mai mult. Este un profesor tânăr, fapt care place studenţilor. Cum e să fii profesor, ONG-ist şi… încă ceva în Moldova secolului XXI şi ce fac studenţii “implicaţi”, “Work and travel” şi “pasivi” în ţara noastră, aflaţi de la prof-ul Andrei Curăraru.
Găsește-ne pe Facebook