de Nicolai Cerescu
La revedere!
Mai în glumă, mai în serios azi am aflat că în universitatea mea de luni începe sesiunea, adică azi e ultima zi de ore. Într-un fel azi e 31 maiul cela la care ne promitea diriginta că ne vom vedea telefoanele mobile înapoi sau ziua în care prima învățătoare urma să ne reîntoarcă sutele de fantice confiscate pe parcursul anului. Ultima zi de școală, un fel de ultimul sunet, miros de vacanță.
Am început să frecventez cursurile de la univer. Acum doi ani. Poate nu e cea mai plăcută activitate din lume și nici cea mai utilă, din moment ce tot mai mulți tineri încearcă să se amăgească că sunt foarte ocupați și nu au timp de pierdut cu fleacuri de genul cursuri la univer. Dar sigur e o activitate pe care, reieșind din unele angajamente asumate, trebuie să o practic, sperând necontenit că va veni și momentul în care voi aplica toate cunoștințele acumulate în băncile, care uneori sunt mai comode, alteori mai puțin comode, în practică. Iubesc, deci, cam tot ce face posibil ca aceste cursuri să fie desfășurate.

Am început să prețuiesc. E, poate, unul din cele mai frumoase lucruri pe care poate să-l facă un om. Prețuiesc tot ce mă face să zâmbesc, dansez, tot ce mă face să cresc, să sar, să mă îmbrac mai frumos, să mă uit în oglindă înainte de a ieși din casă. Prețuiesc.

Am început să-i înțeleg pe profesori. Ei defapt îs mult mai puțin vinovați, de cât credeam eu, de faptul că procesul de învățământ la noi e atât de... cum e. Nu poți cere de la profi să ofere foarte multe, când studenții n-au mare deschidere pentru aceste lucruri. O mai spuneam și mă văd nevoit să repet, mi-e foarte dor să văd studenți dornici de a acumula cât mai multe informații utile, mi-e dor să văd studenți dornici de a face carte. Cât de straniu nu ar fi, dar cei mai ocupați sunt exact acei studenți, care ar avea ce învăța, chiar dacă profesorii ar oferi un minim de informații. Și tare mi-e frică că peste ani mă voi întâlni în activitatea mea cu așa studenți, mi-e mai frică, de cât în situația când în intersecție am în față o domnișoară la volanul unui X5 sau Cayenne.

Am început să utilizez un limbaj licențios. Am reînceput defapt. Deși asta e altă poveste, o bag tot aici. Poate nu-i cel mai bun lucru care poate să i se întâmple unui om, însă de cele mai multe ori, pur și simplu nu există alte cuvinte care să exprime mai bine, lucrurile despre care dorești să spui, să strigi sau să scrii. Urăsc, deci, tot ce mă face să folosesc cuvinte care în mod normal se scriu cu steluțe.

Voie bună!

Ne citim în sesiune. poate. Și vă mulțumesc din suflet că v-ați ostenit să citiți rândurile pe care le înșir pe studentie.md din septembrie încoa. Mult succes la examene!


Iti recomandam sa mai citesti si...
Un medic în devenire: “ADÂNCĂ DEZAMĂGIRE: Noi nu zburăm, ci alergăm, târând avionul!”
note. bani. cunoștințe. experiență. povești. sfaturi.
Universitatea mea e cea mai bună.
Comentarii

IMI Nova

Cele mai citite articole

Cuvinte cheie
Copyright © 2012 studentie.md. All Rights Reserved